
S-a văzut de-a lungul timpului că oricine a avut curajul, prostia sau nebunia să se înfrunte cu Putin sau să-l critice, ori a crăpat ori a intrat la închisoare. Menționez doar pe Anna Politkovskaya, ucisă în liftul blocului unde locuia, ce să vezi, chiar de ziua lui Putin, pe 7 octombrie 2006, și pe mult mai actualul Alexei Navalnây, care înfundă pușcăria la acest moment. Între aceste borne foarte importante au mai fost o mulțime de morți prin aruncări peste balcoane, otrăviri, împușcare șamd.
A crezut cineva că Prigojinu va avea altă soartă, mai devreme sau mai târziu? Iată că, mai devreme decât mai târziu, avionul ăstuia cade din cer și, ce să vezi, surprize surprize, Prigojin moare! Surprize pentru probabil ăștia născuți după ultima ploaie. Bucurie a fost pentru mulți, ăsta fiind considerat criminal de război pentru câte a făcut cu mercenarii Wagner. Asta nu trebuie să ne distragă de la subiectul principal – fie că ești cea mai tare jurnalistă de investigație care a fost vreodată în Rusia, cel mai bun politician de opoziție și activist sau cel mai tare criminal de război, Putin, mai devreme sau mai târziu, are ac de cojocul tău. Astea într-o țară ciudată cu oameni ciudați, proști și rupți de realitate, condusă de un criminal mini-dictator care, contrar așteptărilor, încă e la cote bune de popularitate în țară și chiar și peste hotare.


Surse foto: munscanner.com, robadadonne.likers.it, wired.it
Lasă un comentariu