După ce ultrașii români au scandat la meciul cu kosovarii „Kosovo e Serbia”, sârbii, pretini de altfel, și-au arătat încă o dată prețuirea pentru noi: frați, prieteni, vecinii cei mai buni ai sârbilor, cei cu care nu am avut niciodată nimic de împărțit fiind doar unele dintre laudele și epitetele vecinilor noștri mai de la sud-vest, pe lângă urările de sănătate, bravourile și mulțumirile transmise cu sutele. Citeam comentariile la știrea cu oprirea temporară a meciului româniei, și pentru prima dată în viață am aflat de o vorbă, aceea că, românul ar avea trei prieteni pe lumea asta, munții, Dunărea și pe sârbi. Prețuirea cetățeanului de rând din Serbia este cu atât mai mare cu cât suntem considerați de către unii vecini slavi „mai sârbi decât sârbii”. Deși am pierdut probabil pe partea administrativ-fotbalistică, bandiții de la uEFA deschizând o anchetă pentru incident, ne-am betonat încă o dată prietenia cu poporul sârb, dacă mai era nevoie.
Personal cred că prietenia asta chiar e sinceră, se manifestă în ambele sensuri, se vede mergând pe la ei, mai ales în cercurile amatoare de fotbal. Pe de altă parte, președintele lor și politicienii lor în general nu fac foarte multe pentru a îmbunătăți condițiile românilor din Serbia, ba dimpotrivă. Nu putem decât să-i salutăm pe sârbi și să le garantăm că, la nivel politic, atâta timp cât maghiarii vor locui în românia, vom fi și noi fermi nerecunoscători ai așa-zisei țări Kosovo. La nivel personal, tot la fel!

Sursa foto.

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu