
Cel mai prost politician din curtea școlii, așa-zisul „fiu” al lui Castro cel Fidel, prim-ministrul candian Trudeau Iustin, sparge barierele prostiei, din nou. Pe lângă măsurile pline de corectitudine politică ce transformă chiar acum Canada într-o țară harcea-parcea, încearcă să cenzureze jurnalismul liber cu metode inspirate parcă din comunismul de tristă amintire din lume, repetentul clasei gafează monumental, de două ori în nici două săptămâni (parcă, deși intervalul de timp e cu totul neimportant), prima prin invitarea în parlamentul canadian a unui fost membru al temutei Waffen SS, mai exact al unei divizii dovedite ca responsabilă pentru moartea a mii de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nu a fost doar invitația problema ci aplauzele pline de entuziasm, la scenă deschisă, din partea șlehtei de parlamentari canadieni incompetenți și repetenți la istorie. Evenimentul s-a petrecut tocmai când oaspetele corecților politici de peste ocean a fost chiar Zelensky-ul ucrainean. Mai mare palmă peste ochi și autoșut în fund nu credem că-și putea trage nimeni decât prostălăul ăsta de Trudeau. Apoi, ca și cum gafa asta parcă scoasă din Benny Hill nu ar fi fost de ajuns, șăful șăfilor acuză direct, fără nici o anchetă, serviciile secrete indiene că ar fi ucis un militant separatist de religie sikh, etnic indian cu cetățenie canadiană. Acuzația, picată din senin, este făcută de matracucul trudeau pe baza „surselor” provenite dintr-un grup al serviciilor secrete din SUA, Canada, Noua Zeelanda, Marea Britanie și Australia. După ce că toată planeta, cel mai abitir SUA se chinuiau să atragă India de partea lor de baricadă, automat împotriva proștilor de ruși, planurile unchieșului Sam nu doar că sunt date peste cap, ci sunt stropite cu ceva maro pe care însuși tălâmbul din canada l-ar fi aruncat în ventilator. Nu mai menționăm aproape înghețarea relațiilor canadiano-indiene și ridiculizarea țărilor din vestitul grup de oameni cu ochi albaștri, Five Eyes. Ca să-l parafrazăm pe pretinul nostru Bill Burr, ageamiul ăsta de Trudeau, într-o lume normală, ar fi muls vacile cu succes în preeriile din Alberta.
Toate nimicurile de mai sus sunt un argument în plus ca, atunci când cineva se hotărăște să-și aleagă reprezentanții politici, că-s parlamentari, europarlamentari sau președinți, să fie cel puțin atenți ca, nici măcar unuia dintre candidați să nu-i curgă scuipat din gură de prost ce se află. Știm, un deziderat utopic și imposibil de realizat, dar noi avem încredere de neclintit în dictonul „să nu spuneți că nu v-am spus”.
Sursa foto.
Lasă un comentariu