
Urmăream zilele trecute cu uimire și zâmbete știrile despre veșnicii sinistrați români de pe drumurile patriei, care inevitabil s-au pornit a călători tocmai când s-au hotărât și zăpezile să vină în stil mare.
Ca în fiecare an, evidențiem surprinderea românului că, odată la o vreme, chiar vine vremea rea și zăpada, de obicei în timpul iernii. Lipsa totală de pregătire a mașinilor (anvelope de iarnă, lanțuri, o lopățică etc.) și a oamenilor deopotrivă, este nelipsită în rândul populației carpato-pontice, care inevitabil este nevoită să ceară a infinita oară ajutorul autorităților pentru a ieși de sub nămeții cei punctuali și necruțători.
Încheiem astfel relatarea cu cea mai de duh vorbă a unui preșădinte român: „Iarna nu-i ca vara.”
Sursa foto.
Lasă un comentariu