Telenovela cu plânsete, sughițuri și suduieli printre dinți de la faimoasa gesepe continuă. După toată păruiala din ultimele luni, i-a venit și rândul lui Tolontan să primească șutul final echivalent cu punerea pe liber de la gazetă. Elvețienii specialiști în brânză, lăptic și păcănele l-au îndepărtat pe aproape cel mai important om pe care îl aveau în boxe, după nea Ovi. A fost și un mai neimportant pește, Dan Udrea îndepărtat, dar Tolo a fost cel mai răsunător nume care a fost înlăturat de noul manajer sârb al gazetei, un nimeni pentru noi. Ne pare rău de el, dar, așa cum am mai amintit, nu știm unde este coloana vertebrală clamată de acești jurnaliști, cât timp ei înșiși au admis că lucrurile au luat-o rău la vale acolo, patronatul, aproape ca Ioan Zapolya, îi schinguia tot mai aprig, se implica activ în politica editorială și aproape că dicta la virgulă ce se dorea publicat pe site iar onorații jurnaliști stăteau ca Gheorghe Doja și îndurau. N-am plâns nici atunci și nici acum, dar așteptăm cu interes crescut să vedem ce transformare uriașă va cuprinde trustul media și așa-zisa presă sportivă românească, în general.

Sursa foto.

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu