
După cum vă aduceți aminte, înaintea războiului putinist din Ucraina, țara noastră nu avea cele mai bune relații cu vecinul mai cultivator de cereale de la nord și est.
Dar, de când cu agresiunea rușilor, România a ajutat mai mult decât consistent Ucraina cu diferite și multe lucruri. Inclusiv cu transportul cerealelor din țara vecină către toată lumea, prin portul Constanța și pe alte căi.
Zelenski, bine a făcut, a mulțumit românilor și plăvanilor deopotrivă. E clar că noi nu ne dorim cizmă rusească pe aici, poate cu excepția celor din AUR și șoșoacelor, dar asta e altă discuție. Astfel, ajutorul de orice fel acordat deja prietenilor noștri este total justificat, binevenit și aplaudat și de noi.
Sperăm dar, ca odată cu acest ajutor, românii să tragă și beneficiile naturale, atunci când va fi să fie ruptă pisica, pe teme comune cu Ucraina, cum ar fi situația românilor și a limbii române de acolo, canalul Bâstroe și alte diferende pe care le mai avem.
Flexibilitatea și înțelegerea trebuie să fie reciprocă și orice secundă și gram de ajutor acordat ucrainenilor trebuie să fie dublat de o deschidere a vecinilor spre rezolvarea amiabilă a tuturor problemelor dintre țări.
Cum s-ar zice pe scurt, să împăcăm nu doar caprele și verzele, ci și mămăligarii și vodcăroii aflați de ambele părți ale frontierei.
Sursa foto și știrea pe larg.
Lasă un comentariu