irod.ro

Păi nimic nou, cum zice americanu’, „same old, same old”. Așa cum bine am declarat în octombrie, israelienii nu doar că s-au enervat enorm pentru atacul criminal nesăbuit al palestinienilor, ci i-au pedepsit zilnic din 7 octombrie până azi, și o vor face și de azi înainte, cu bombe în capul fiecăruia, fără diferență de vârstă. Evident, toate apelurile la încetarea atacurilor au fost tratate de israelieni cu totală indiferență, așa cum era de așteptat. Sintagma pe care am folosit-o prima dată, „luați-l de pe mine că-l omor” este încă valabilă, Hamas-ul fiind atacat cu o forță extremă și neavând sub nici un fel de formă șanse de victorie, cel mai probabil, nici de supraviețuire. Dom Bibi Netanyahu este chitit să termine cu inamicii numărul 1 (sau doi, după Iran), acești păduchi numiți Hamas. Pe de altă parte, există semnale că, de fapt, nici palestinianul de rând nu ar mai susține politicile duse de Hamas, care, după cum se vede, a adus populației moarte, suferință și bombe în cap. Boierii Hamas, din banii de donații destinați cetățenilor (din mila lumii întregi), se pare că au încropit de un arsenal destul de important pentru a ataca ani de-a rândul Israelul, culmindând cu atrocitățile din 7 octombrie. Poate, după atâta vreme, cei din fâșie, cât și proștii de politicieni de rang internațional, se vor trezi din aberațiile pe care le debitează, și vor concluziona și singuri că, deși israelienii au încasat, ce-i drept, niște lovituri destul de mari, aceștia au ripostat cu lovituri devastatoare, și, la finalul zilei, șansele ca partea musulmană să iasă învingători din această înfruntare sunt nule, iar pierderile suferite pe termen lung depășesc cu mult bucuria victoriei din tragica zi de 7 octombrie. Situația în care pus ambele părți ale conflictului este într-adevăr disperată, moartea și bomba fiind frate și soră cu israelianul și arabul deopotrivă, de zeci de ani, iar asta nu e o noutate, acestea împărțindu-se totuși, în mod total inegal în ambele tabere, în funcție de posibilități. Israelul cel extrem de puternic și tot mai radical în guvernarea Bibi, clar încasează mult mai puțin decât pârliții de palestinieni, care par să fie extrem de bucuroși pentru orice evreu ucis. Pacea nu vine degrabă, iar dacă va veni și va rămâne pe termen lung, va fi atunci când unii, mai mult decât alții, vor înțelege că viața propriilor copii este mai importantă decât ucisul de adversari. Concluzie la care, cel puțin de atâta amar de vreme, partea palestiniană pare să nu fi ajuns. Pămpălăii de la ONU, din Franța sau din alte țări de rang înalt, s-au dovedit încă o dată a fi niște comentaci irelevanți într-un conflict în care nimeni nu îi bagă în seamă, oricât de multe rugăminți ar adresa beligeranților. Condamnarea și tristețea lor, trâmbițată în toată media, de la TV până la facebook și twitter/X, nu ajută cu nimic copiii morți și nici oamenii fără casă și fără orizont, rezultat concret al fiecărei zi de conflict din Gaza. Poate că, înainte de a se declara mâhniți, oripilați și îndurerați de pierderile umane din acest război, toți îmbuibații ăștia la costum ar fi trebuit să lucreze fără încetare pentru o soluție politică, pașnică. Dar, iată că, deși politicieni de meserie, acești mizerabili sunt de fapt niște impostori ageamii, care la ce rezultate au în meseria lor, ar fi fost concediați cu șut dacă meseria lor s-ar fi desfășurat „la patron”. Rămâne deci cum am stabilit, bătaia și bomba continuă, lovind inevitabil capul omului de rând.

Sursa foto.