
Citeam pe interneții țării că niște copii ai durerii au inițiat o mișcare pe sistemul „dă mai departe la 100 de prieteni” pentru ca ambasada Statelor Unite ale Americii să renunțe la vizele pentru români. Unul e copilul mai irelevant al lui Caramitru, alta e o blogeristă de efect crescut, iar ceilalți, care or mai fi, sunt de-a dreptul necunoscuți și irelevanți complet.
Prin tot felul de postări pe facebook și probabil alte platforme, iluștrii noștri concetățeni încearcă să smulgă unghiile capitaliștilor americani, doar-doar ne-or păsui de vize. Plus paleta largă de argumente, cum că suntem cetățeni de mâna a doua, că ne umilesc la cozi la ambasadă, că ne iau banii și ne refuză vizele (rata de refuz fiind undeva sub 5%, în orice caz). Naivii ăștia (ca să nu ii numim clowni), cred că vor reuși ce nu a reușit clasa politică și diplomația românească în zeci de ani. Inițiativa unor nimeni în drum din perspectiva americană se va lovi totuși de o analiza solidă a părții americane, nu avem dubii. Oare care este rezultatul acestei acțiuni? Noi credem că deznodământul va fi egal cu efortul inexistent al perenei șlehte de bandiți cerșetori de voturi odată la 4 ani(care oricum își dovedește impotența politică și diplomatică în fiecare zi), și anume nici o schimbare. Utilitatea acestor demersuri de soșăl midia seamănă cu eforturile susținute de a încerca să mănânci supă cu furculița, având speranța de a te sătura. Ridicolul acestor personaje din onlain nu poate fi tratat decât cu zâmbete.
Cât despre milogire, umilire și alte lamentări ale concetățenilor noștri vis-à-vis de modul de obținere a vizei pentru SUA, le amintim iute-uitătorilor influenceri de carton faptul că noi nici măcar n-am reușit să intrăm în Schengen. Poate am putea să ne concentrăm pe ceva mai important. În plus, dreptul de a vizita o țară, că e SUA, China sau Rusia, nu este garantat doar prin faptul că ne-am născut români. Putem foarte frumos să vizităm o mulțime de alte țări fără nici un fel de viză.
În final, după cum poate nu știați, există destui concetățeni de-ai noștri care, prin coțcăriile lor monumentale pe teritoriu american, contribuie probabil decisiv la frica americanilor de a elimina sfintele vize. Suntem absolut convinși că nu prin acțiuni de genul „liche, șer și subscribe” pe facebook, făcute de niște vedete improbabile și total neavenite, se poate determina o țară ca SUA să-și schimbe părerea despre noi.
Poate, după umila noastră părere, o clasă politică mai integră, mai ne-coruptă, mai aplecată spre servirea cetățeanului, o diplomație mai eficientă și nu atât de bolnavă de nepotism și imbecilitate sau, spre exemplu, o societate românească mai orientată spre respectarea legilor altor țări atunci când le vizitează, ar fi mai oportune în schimbarea părerii lingăilor de politicieni americani à propos de cuvioasele documente de acces pe acest tărâm al tuturor posibilităților imaginare.
Sursa foto.
Lasă un comentariu