
Și a fost oameni buni și Australian Openul, cu birtul aferent, care, la băieți s-a încheiat cu surpriza plăcuta a necunoscutului ăluia de la granița italo-austriacă, ajuns câștigător înaintea titanilor Novax Đoković, Alcaraz cel tânăr sau Medvedev cel pierzător.
Despre altceva am vrut să punctăm niște idei. Și anume că premiile au fost egale pentru „băeții și fetele” care au câștigat premii. Asta pentru că există ideea de pollitically correct și nu e bine să te pui contra, ca deja ești excomunicat, bătut cu bota peste ochi sau, cine știe, exilat la satana prin Insula Sf. Elena, sau, mai rău, prin vreun sat uitat de lume din Ecuador sau Paraguay. Plus că te face lumea cu ou și cu oțet pe ditamai platformele care nu au nici un efect în viața reală (alde twitter/x, instagram sau sârmele de la facebook).
Astfel, protagonistele din finala feminină, fără istoric, fără sare, fără piper și searbădă ca ciorba de la Revelion, au fost răsplătită de organizatori exact la fel cu băeții, care au pus-o de-o finală extraordinară, spectaculoasă, cu răsturnări uimitoare de scor, un spectacol absolut din toate punctele de vedere. Acum vedeți și voi, nu noi am zis, dar se vede cu ochiul liber că în sport, ca și alte domenii, contează banul, banul vine de la oamenii care se uită, ori de pe stadion/arenă, ori din fața televizoarelor sau telefoanelor. Cât timp o competiție oferă spectacol și performanță înaltă, câștigă mai mulți bani.
Suntem și noi curioși în ce măsură este și în realitate corect și drept, nu doar politically correct, ca unii care produc bani cu pipeta să câștige la fel ca cei care produc bani cu inima lui Stalin sau cu remorca. Revenim la exemplu binecunoscut al celebrului Bill Burr, care în stilul glumeț se întreabă și el în ce măsură starurile din NBA (competiția masculină de baschet din SUA) ar trebui să câștige la fel ca mai puțin starurile din WNBA (competiția feminină de baschet din SUA), atâta timp cât, subliniem, nu doar că meciurile fetelor se desfășoară în săli unde îți auzi ecoul vocii când vorbești puțin mai tare, competiția nu vinde, nu este urmărită și nu produce bani destui, fiind un fel de sector sportiv subvenționat, în comparație cu NBA-ul atotputernic și doldora de bani și contracte.
Nu săriți cu piatra politică și nici cu bota cea corectă, pentru că ne întrebăm mai mult retoric, nu așteptăm de la nimeni, cu atât mai puțin de la o societată degrabă supărăcioasă și ofensată, să răspundă la niște întrebări decente și de bun simț.
Sursa foto.
Lasă un comentariu