irod.ro

Ca niște mari fani ai geografiei ce ne intitulăm, nu am refuzat cu nici o ocazie o călătorie până și la o distanță de 20 de km, doar-doar vedem vreo ciudățenie de formă de relief, vreun monument mai acătării, vreo dâlmă ieșită din pământ mai neaoșă ca altele. N-am refuzat niciodată destinațiile aparent banale și ieftine, pentru că, asemeni unor oameni mari cu minte de elevi de clasa a șaptea, avem totuși curiozitatea înnăscută și spiritul de călător de când ne știm.

Astfel, ne-au purtat norocul, banii și pașii în locuri banale pe care le-au vizitat toți concetățenii români, aparent destinații „de porc” pentru mai-marii utilizatori înfocați de instagrame, feisbuci și alte buci. Ca de acolo, prin mici investiții (un bilet de tren, de metrou, 10 litri de benzină) să putem ajunge la adevărate perle de istorie, geografie, artă și civilizație, din apropierea acestor așa-zise stațiuni de țărani și melteni. Așa cum Istanbulul e un hub aviatic imbatabil pentru o bună parte din partea aceasta de planetă, tot așa și pentru noi, niște banale stațiuni grecești sau egiptene au reprezentat rampe de lansare pentru noi spre vizitarea unui număr sănătos de obiective care mai de care mai importante în lista noastră, unele cunoscute încă din școala gimnazială, altele din propria cultură generală, pentru că, spre deosebire de unii și alții, noi nu am băut toată cerneala rezervată materiilor din școală, ci doar cerneala rezervată limbii latine, a muzicii, desenului și a altor materii precum psihologia sau filosofia. Fiind deci oarecum blindați de cunoștințe, știam de mici cum arată o Romă, un Cairo, o Atenă sau un blestemat de Salonic, cu mult înainte de momentul când am putut obține pașaportul cel sfânt pentru a putea vizita aceste magnifice locuri cu istorii de milenii. Și chiar dacă nu știam exact, ne imaginam asemeni călătorului în timp, cum este viața acolo, cum a fost în Antichitatea cea pietroasă și sângeroasă și nu aveam absolut nici o surpriză atunci când, în sfârșit, călcam pe unde călcau și înaintașii noștri desculți sau în sandale.

Ce ne-a mirat însă, și ne-a și amuzat copios, a fost reacția absolut comică a altor concetățeni vis-a-vis de locurile mai sus amintite și a altora. Și exemplul cel mai lămuritor a fost al unui grup de români verzi care, belind ochii și căscând gura la monstruoasele blocuri și la puzderia de oameni din faimoasa capitală egipteană, nu se putea opri și abține din exclamații despre cât de multă sărăcie li se poate arăta în fața ochilor într-un singur minut. De la construcții până la oamenii de pe stradă și din trafic, de la portul acestora până la ultimul muc de țigară observat pe asfalt, acești mici scrutători și observatori obiectivi își arătau dezgustul și mutra acră a propos de absolut orice. Asta neluând în calcul niciodată probabil în viața lor că, în anumite locuri de pe Glob, situația pe care au văzut-o este pur și simplu normalitatea. Nu doar normalitatea cât și cultura, stilul de clădiri, felul îmbrăcăminții, culoarea pielii oamenilor.

Toate acestea erau pentru mega-civilizații români căzuți din corcodușul civilizației europene, un fel de descoperire comparabilă cu cele ale maeștrilor navigatori Vespucci, Polo sau Magellan. Uimirea și mirarea acestor mici redescoperitori în opinci și cu caș la gură ar fi putut să fie la un nivel mai moderat după o simplă căutare pe „gogogggaaagle” (vorba mareanului Vanghele), sau la un nivel extrem de scăzut dacă acea căutare pe interneții mă-sii s-ar fi fructificat și cu alte 5 minute de diseminat primele 2-3 site-uri din rezultatele căutării. Pentru noi, o destinație precum Cairo, chiar și la acest moment, reprezintă un vis devenit realitate, vis apărut încă de pe vremea când ni se amintea la școală de vestitele piramide de la marginea unui anume oraș dintr-un anume tărâm de deșert.

Cât despre sărăcia, oroarea, mizeria și atmosfera observate de peste-standardizații noștri colegi excursioniști, am putea opina că ar putea concura de la egal la egal cu situațiile din multe puncte de la noi din țară, inclusiv și mai ales cu unele zone din capitala noastră dragă și nu numai. Însăși mirarea europenilor de români ne-a mirat pe noi, în contextul în care, pe alocuri, îi egalăm și chiar și îi dovedim pe frații noștri egipteni la corupție, sărăcie sau mizerie, cu tot cu avantajul nostru fundamental de a fi membri de vază ai celebrei Uniuni Europene. Uniune care, deși ne este mamă și tată, nu ne-a scos complet din ghearele corupției și din mocirla sărăciei pe care o experimentează astăzi cea mai mare parte din continentul pretin african.