irod.ro

Am auzit de omul ăsta , Navalnîi, de mulți ani, am citit despre el, știm de anchetele lui despre corupția din Rusia, despre matrapazlâcurile și coțcăriile celui mai mare bandit în viață, Vladimir Vladimirovici, despre domeniul de peste 100 de milioane de dolari de pe partea cealaltă a Mării Negre (iată cum Vladimirovici e mai vecin cu românii decât românii din Spania!) și despre cum a fost otrăvit cu Novicioc, pardon, a mâncat ciuperci otrăvite.

Iată că a venit momentul pe care nu că îl așteptam, dar îl intuiam, și anume moartea Alexeiului. A venit așa, cum vin și ziarele dimineața în stand și le găsești acolo, cu mirosul ala de cerneală și imprimerie, cum găsești și cornurile calde dimineața la magazin. Așa a venit și moartea lui Navalnîi. Preșădintele cel pios (atât de iubit de mulți dintre concetățenii români mai nou) a fost informat de autoritățili din hotelul de lux din mijlocul naturii unde era cazat dizidentul.

Dacă vă întrebați unde a fost trimis în concediu forțat Alexeiu, să știți că a fost plecat în una dintre cele mai interesante zone de pe glob, în localitatea Harp, lângă mai cunoscutul oraș nordic Salehard, tocmai la dracu’n praznic, la vărsarea monstruosului fluviu Obi în Marea Kara, în aproape Nordul extrem rus. Districtul Yamalo-Neneț, căci acela e ținutul dării duhului acestui luptător cu morile de vânt rusești, care include și faimoasa peninsula Yamal, are o suprafață mai mare decât orice țară europeană (evident, înafară de Rusia), vreo 760 de mii de km pătrați. Ca idee, Ucraina, a doua țară ca mărime din Europa, are vreo 600 de mii de km pătrați, iar Franța (a patra țară din Europa, ca mărime), are vreo 540 de mii de km pătrați. Facem comparația aceasta ca să înțelegem cu toții distanțele despre care se discută când vine vorba de Rusia.

Populația punctului terminus al drumului aclamatului mort de azi, a satului Harp este de aproape 6400 de oameni. Districtul Yamalo-Neneț are în totalitate vreo 510 mii de locuitori, în condițiile în care județul Bihor are 551 de mii de locuitori. Aproape toți ce din acea zonă, dacă nu lucrează în domeniul extracției de gaze și petrol, ori vânează sălbăticiuni, ori pescuiesc, ori cresc reni, asta când nu se zdrobesc cu toții cu vodcă.

După lecția de geografie prilejuită de moartea în condiții deocamdată necunoscute, dar la cheremul și pixul strămoșesc sovietic, mai amintim că o asemenea zonă, aflată la vreo 3000 de kilometri de Moscova, nici măcare un are nevoie de un lagăr de muncă, pentru că însăși suprafața enormă și depărtarea de civilizație reprezintă o închisoare naturală imbatabilă. Chiar și numai parașutarea unui netrebnic ca Alexei în mijlocul sălbăticiei nenete, fără nici un bețiv de paznic de închisoare pe lângă el, poate însemna moartea subită, luând în seamă temperaturile locului, jivinele naturii și distanțele de civilizație de la locul cu pricina.

De la Politkovskaia cea ciuruită în liftul mosovicios, trecând pe la Litvinenko-ul băutor de Poloniu-210 și până la celebrul dar împușcatul pe pod Boris Nemțov, iată că a venit și rândul ultimului dintre acești fluierători în biserica maicii rusii să i se mănânce coliva pravoslavnică.

Toți aceștia menționați aici, ca și mulți alții, deși trăiau și făceau ceea ce făceau, știau probabil că la un moment dat vor dispărea subit pentru nesăbuința de a critica pe cine nu trebuie. Probabil dizidența și munca lor au fost mai importante decât viața însăși. Și pe de-o parte înțelegem, pentru că peste om poți să arunci pământ, dar peste idealuri și idei nu. Și, pentru multă lume, toți acești neprieteni ai regimului putin, vor trăi până la urmă în amintirea tuturor prin însăși activitatea lor din timpul vieții.

Alexei nu a meritat ce a pățit, cum nici ceilalți otrăviți, zburători peste balcoane și împușcați nu au meritat, dar poporul rus, prin alegerile pe care le face, își merită pe deplin soarta. Păcat că, în timp ce nația aceasta de abrutizați alunecă grațios către ridicolul istoriei, mai sunt luați pe același derdeluș și adevărați oameni care au avut la vremea lor curajul să înfrunte zombie-lăii cei sovietici.

Toate acestea în timp ce europenii cei gângavi încă mai credeau că rușii mai au o șansă, mai merită acea șansă și se simțeau cumva vinovați pentru alungarea virtuală de pe continent. Asemeni unei femei bătute și agresate în fel și chip de soțul bețiv care, la final, îi mai acordă porcului o șansă, doar-doar se va schimba. Așa cum bețivul și agresorul are nevoie ori de dezintoxicare, ori de pușcărie, ori de ambele împreună, tot așa și rusia pe care o știm, are nevoie de pușcărie mondială, surghiun și pumni în cap.

Încheiem cu aceeași anecdotă a prim-ministrului britanic Major, care, discutând cu Boris Elțân, îl roagă pe rus să descrie într-un cuvânt situația economică a Rusiei, Elțân răspunzând „good”. Căutând să afle mai multe detalii, plusează, întrebând cum ar descrie aceeași situație în două cuvinte, Boris răspunzând „not good”.

Sursa foto.