irod.ro

De la colegii noștri de comunism și mari dansatori la manifestații dedicate partidului, nord-coreenii, ne parvine o știre pe care dorim s-o interpretăm în stilul nostru. Tovarășa sora numitului Kim Jong-Un, cu stilu-i caracteristic de comunistă feroce, lansează o invitație tovărășească spre vecinii de peste baltă, mai exact veșnicii japonezi, acești râioși sălbatici ai satului în accepțiunea sud-coreeană.

Invitație pe bune către prim-ministrul japonez Kishida Fumio sau cacealma tipică de pe târgu-ocna nord-coreeană, e totuși o cuvântare îndreptată către un vecin nu doar neprieten, ci unul dintre cei mai neprieteni din câți există, din cauza mai multor istorii din trecut. Că nord-coreenii îi văd pe japoneji ca niște animale de companie ale americanilor sau ca pe inamicii milenari, că japonejii sunt extrem de reci cu alde familia Kim și banda de aplaudaci cu pistoale la tâmplă pe motiv de răpiri de japoneji, asta știe toată lumea. Și tocmai din aceste cauze lumea întreagă, inclusiv cele două nații, priveau această relație după binecunoscuta vorbă „las-o moartă”. Dar, când nimeni nu se aștepta, iată că vine ditamai sora Președintelui Republicii Populare Democrate Coreene și Secretarului General al Partidului Muncitoresc Coreean, eternul Kim Jong-Un, și declară suav că l-ar primi pe alde Kishida-san chiar pe malul Taedongului.

Evident că mult mai specialiștii jurnaliști, profesori și analiști politici au judecat în fel și chip mișcarea de la Phenian. Ba că-i laie, ba că-i bălaie. Noi am pohti să o judecăm exact cum am citit-o: „Nu va exista niciun motiv ca cele două ţări să nu se apropie, şi ar putea veni ziua vizitei premierului (japonez) la Phenian”. Cum a zis-o stimabila, așa o luăm și noi, cuvânt cu cuvânt. Ca niște apropiați ai părții aceleia de lume, binecuvântată și blestemată deopotrivă, o eventuală apropiere între cele două nații ne-ar bucura din mai multe motive, unul dintre cele mai importante ar fi șansa unui nou început. Altul ar fi ocazia de a rupe mâța în două pe subiectul răpiților japonezi și al altor puncte sensibile din trecut. Al treilea, prin mare extensie, o improbabilă îmbunătățire a traiului unora dintre cei mai năpăstuiți oameni de pe pământ (sau a urmașilor acestora), într-un oarecare viitor – o gogoașă, o măslină, un sac de orez și 2 pești chiar ar conta enorm pentru cei de la nord de istorica paralelă 38. Iar ca bonus, o strângere de mână, fie ea și pionierească de-o parte sau zeflemitoare de partea cealaltă, e totuși o strângere de mână după atâția dumnezăi și cristoși (sau buzi? de la Budha) câți s-au strigat de ambele părți ale mării.

Toate acestea ar putea deveni realitate, mai ales în condițiile în care ceilalți frați comuniști, chinejii ursulețului Winnie, flexează mușchiul gros în fața tot mai piperniciților taiwaneji. Un fel de zâmbet împăciuitor urmat de un delicios ceai coreean sau chiar de un sake sănătos japonez sau, cine știe, o cină de lucru după sistemul „fiecare mănâncă ce-și aduce” chiar ar prinde bine acestor două nații dragi nouă, blocate însă în probleme vechi, extrem de grave și tragice. Le ținem pumnii așadar acestor îndepărtați prieteni pe care, cu voia Dumniezăului lor, Budei, WC-ului sau altor obiecte sanitare, i-am vizita cu prima ocazie care ni s-ar da.

Sursa foto.