Am crezut inițial că m-am apucat de citit o istorisire de când încă era întuneric prin Europa, am adormit cu „cartea” pe piept și am visat în continuare despre povestea în cauză, dar apoi mi-am dat două peste față și am aflat că nici ce-am citit nu era istorie sau beletristică, nici epoca nu era de când făcea naveta ciuma pe continent. Era știrea că s-au adunat țiganii să-și rezolve ortăcește diferendele legate de vânzarea unei copile de 14 ani ca mireasă, la o altă familie care, din câte reiese, au căutat-o pe copilă nu doar în gură ca pe cal, și nu au fost mulțumiți de calitate.

Iată preatini, dacă nu citim istoria, suntem puși s-o repetăm, ajungând din nou la cumpărări și vânzări de copii ca pe vremea cruciadelor. În situația de față, cam aceiași suspecți de serviciu, etnia pe care ne încăpățânăm ca niște nesimțiți să nu o integrăm, comportându-ne ca animalele și dând dovadă de cea mai aprigă ură și rasism. Într-adevăr, rușine și lui Dinu Patriciu, rușine și nouă că nu reușim să fim mai buni, mai blajini, ca în reclama la bere, cu acești nevinovați ai istoriei care nu fac altceva decât să-și păstreze tradițiile strămoșești, făcând mici tranzacții cu minori și împărțind dreptatea pe genunchi, dacă se poate cu cuțâtu’ în mână.

Asta în timp ce, nu departe de locația pieței de copii alți imbecili sărbătoreau cu fast intrarea total aeriană în Schengenul vieții. Filmul cu proști, așa cum observați, nu e film și proștii nu sunt proști standard, ci din aceia cărora le curge scuipat din gură, în timp ce, tot cum putem vedea, de la ultimul milițean până la primul politician al țării, avem cu totul altceva la care să fim atenți, vin patru rânduri de alegeri, tragem tare să reușim să mai scăpăm probabil un alt criminal bogat din pușcărie sau să nu-l repatriem din Italia, chestii serioase nu glumă!

Ce ne trebuie nouă să citim despre perioada întunecată la omenirii când putem s-o trăim din plin!

Sursa foto.

Lasă un comentariu