Din toată istorisirea de acum câteva zile, când faimosul bastard (vorba standard în ale amatorilor de regalitate) Philippe al României a pupat justiția română pe portofel, am observat că se repetă cu insistență un binecunoscut scenariu: un infractor patentat și dovedit e condamnat, infractorul fuge nu în Timorul de Est cum m-aș fi așteptat ci, ce să vezi, în mult mai apropiata Uniune Europene, alegând probabil cu un soi de ala bala portocala dintre obișnuitele destinații ale fugarilor: Grecia, Italia, Franța fiind în top trei.

Astfel, coțcarul ăsta furăcios, a ales, cum era de așteptat, Franța. Iustitia romena, de ani de zile se tot căznea și se scremea de o vreme să-l aducă pe pârlit în țară pentru ispășirea pedepsei cu închisoarea.

Dar, fără nici o surpriză, iustitia franceză dă cu flit, cu șut în fese și cu scuipat din ăla sănătos în capul autorităților rumâne, motivând că verzi și uscate. Evident, întâia justițiară a țării, această Gal Gadot/Wonder Woman de România, în persoana ministresei de la justiție, celebra Alina „deci pa!” Gorghiu, deși se bătea cu toate cărămizile în piept, mai ales după aducerea Cherecheșului din scorțoasa Germanie, a luat la rându-i un șut în fese de-a zburat până la Tecuciul de baștină.

Ce trompete și ce fast, ce pompă și ce reclamă la aducerea băimăreanului fugar față de ce umilință, ce persiflare și ce bătaie de joc în stil barbar acum, la refuzul brânzarilor să-l trimită pe falsul prinț de România. Nu doar Filipul cel bandit, ci și deja clasicii istoriei, cum ar fi Sebi Ghiță (Dobro jutro!), Sorin Oprescu (Kalimera!), Mario Iorgulescu și Alina Bica (Buongiorno!) și alții și alții, sute, mii și mii!

Astfel, ajungem la final și felicităm înaltele succese ale Femeii Fantastice a justiției carpatine, această oarbă, știrbă și cu bube în cap pentru confrații europeni, care sparge barierele (in)competenței zi de zi, aducând din gură toți infractorii fugari, și aruncându-i tot din gură în spatele gratiilor.

Sursa foto.

Lasă un comentariu