Dragi pretini, dăm tare pe final de campionate cu o serie de partide europene, una mai interesantă ca alta, mai ales că am avut și cupe europene, deloc de neglijat.

Așadar, în Europa, bandiții cei albi din Madrid au scos un 2-2 la cea mai plictisitoare echipă europeană din toate timpurile, Bayern Munchen, returul din peninsulă fiind cel puțin interesant. În cealaltă semifinală, bogații dar surprinzător de împiedicații franco-arabi de la PSG, au luat peste ochi de la modesta Borussia Dortmund, 1-0 în Germania. Vă puteți da seama cu ușurință că, deși improbabil, există de doi lei speranțe pentru o finală de-a dreptul inedită între două echipe de cârnățari, una mai împedicată ca alta, dacă judecăm după campionatul intern care dă să se încheie.

În Europa League, am avut un Marsilia – Atalanta (1-1) interesant, unde menționăm golul egalizator de toată frumusețea al francejilor, precum și un AS Roma – Leverkusen (0-2), unde nemțălăii campioni par să meargă all-in ca la poker, pozând deja în favorita la trofeu. Vom urmări în ce măsură le pot ține piept oscilanții Marsilia, dezamăgitorii Atalanta sau, de ce nu, amorțiții de la Roma, care teoretic doar ar putea întoarce scorul din tur.

În conferință, notez 4-2-ul grecilor din port chiar pe terenul englejilor din care a rămas doar tradiția, Aston Villa fiind o echipă de circari siniștri, în frunte cu ăla care a țopăit și a ratat un penalty chiar pe final. Ne-ar bucura totuși, dacă e să fie eliminanți de Olympiacos, măcar să dea o replică pe măsură în returul programat chiar de ziua Europei. Cealaltă partidă a fost un meci cu adevărat interesant, unde belgienii de la Brugge au capotat chiar pe final la Fiorentina, 3-2. Dar, calificarea e pe masă pentru ambele și sperăm la un meci pe cinste în returul din regat.

Pe ogorul campionatelor, notăm coșmarul favoriților de la Rayo, care au luat pe coajă de la desculții cei mai insignifianți din campionat, UD Almeria, 0-1 acasă, și trupa lui Falcao și Isi par tot mai nerăbdători să se întoarcă în a doua divizie, având în vedere rezultatele din ultima perioadă, plus meciurile care urmează, la Valencia și ma târziu cu varzelona sau monstruoșii de la Bilbao. Fingers crossed cum ar zice americanu’, deși situația arată cât se poate de întunecată pentru muncitorii madrileni.

Rămânem tot la o preferată iberică, Osasuna, care a luat bătaie meritat de la un Betis (0-2) care nu l-a avut în lot pe fostul navarrez de ocazie, Chimy Avila, încă accidentat. Chiar și așa, proștii din Pamplona, deși aproape scăpați de retrogradare, par să doarmă pe ei în aceste ultime etape, numărând 4 înfrângeri consecutive. Vedem în ce măsură se vor revanșa față de suflarea rojillos în etapa următoare contra periculoșilor basci din Bilbao.

La grupa mai mare, bandiții din Madrid au câștigat campionatul, după victoria contra necăjiților de la Cadiz (3-0), adunată cu înfrângerea de zile mare a adversarei din Catalonia, care a luat pumni în cap și șuturi în fund de la surpriza plăcută a campionatului, Girona, 4-2, cu niște goluri extraordinare marcate de gazde împotriva bâlbâiților și gângavilor lui Xavi. Astfel, alb-roșii își asigură un loc de Champions, cred că în premieră, după un meci de pus în ramă contra vecinilor atât de umflați de presă și atât de repede dezumflați de realitatea din teren.

De la nemți, notăm cum Stuttgart-ul se suie cu picioarele pe Bayern, 3-1 clar, și bavarezii rămân pe doi, dar mai au doar 2 puncte în fața adversarilor din Baden-Württemberg. De văzut în ce fel vor rămâne bavarejii pe 2 până la final de campionat.

Evident, nu trecem peste meciul de-a dreptul grozav de acum 2 etape dintre favoriții Brest, care se impun cu 4-5 la echipa Pinault-ului și Salmei Hayek, Rennes. Astfel, Brest, deși a continuat cu un 0-0 acasă cu Nantes, încă are șanse grozave să joace direct în Champions din toamnă, dacă se menține pe 4 la final de campionat.

De la engleji notăm victoria grozavă a pomișorilor preferați din Nottingham, 1-3 la Sheffiled United, victorioșii trăgând încă speranțe la salvarea de la retrogradare, deși urmează o bătaie ca-n filmele cu proști cu ditamai Chelsea Londra.

Pe final mai notăm cum leșinații de la United au luat cu terenul în cap de la Crystal Palace, 4-0, și plăieșii lui ten Hag își apără blazonul de trompete ale campionatului englez, la fel cum au făcut-o cu succes în ultimele sezoane din insulă.

Așteptăm, dar, retururile din cupele europene cu interes relativ crescut, precum și etapele din weekendul următor, pentru că mai sunt câteva lucruri de clarificat în cele mai interesante campionate din Vest.

Sursa foto.

Lasă un comentariu