
…cum ar zice neamțu’…
Aflăm că, după ce un politician german (SPD) a fost bătut serios de niște tineri (17 și 18 ani), Biroul Poliției Statale (Landeskriminalamt) din Dresda a decis că atacatorii pot să-și vadă de drum și să circule liberi pe stradă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Amintim că domnul candidat, victimă a bandiților ăstora a necesitat operații și spitalizare în urma agresiunii acestor sălbatici.
Cu toate acestea, imbecilii gabori-supervizori ai gaborilor de rând, chiar în timp ce le curgea o bală din gură, s-au gândit că sărmanii agresori nu au făcut practic nici un rău, așa că le-au dat pace, probabil le-au și chemat un taxi ca să-i mâne mai iute către casă.
Parcă mai aveam pretenții de la o țară care nu demult însemna ceva în materie de justiție la nivel european, dar, iată că, nu e niciodată târziu să ți se dea peste bot cu fapte, nu cu impresii pe care le-ai avut tu în cap. Cam atât ne-a fost și cu garanția calității germane, mai ales într-un domeniu care chiar interesează și afectează pe fiecare dintre cetățeni!
Decizia în cazul gunoaielor care l-au atacat pe Matthias Ecke este, după cum vedeți, o trezire la realitate pentru mine personal, care parcă mai înmoaie din indignare și dezgust când vine vorba de vreo decizie a justiției din propria noastră țară, unde nu o dată bătăuși, violatori și criminali (chiar din rândul politicienilor), au scăpat fluierând de orice pedeapsă pentru faptele comise.
Din nou, dacă ar fi fost o situație din mirificul spațiu carpatin, aș fi trecut peste fără nici un sughițat, dar, când o astfel de știre ne parvine de la prietenii germani, parcă ne-am uita puțin chiorâș și am ține să punctăm aceste evenimente la carnețelul nostru virtual.
Sursa foto.
Lasă un comentariu