…poate acesta este un indiciu mai puternic decât altele de până acum. Poate, după atâta beție și amăgire că de fapt totul e bine, suntem toți tineri și frumoși, țara merge bine, votăm cu încredere, avem încredere, poate mai se trezește lumea din amorțeala prostiei și somnul civismului.

Știți cum la ăștia religioși puternic contează foarte mult semnele divine? Chiar și la japonejii cei shintoiști sau budiști, un copac mai ciudățel e semn divin, poate chiar un zeu (kami) în adevăratul sens al cuvântului.

Ei, tot așa, dragi preatini, o lege ca asta poate că e un semn divin. Un semn că clasa politică e atât de putredă și de coruptă încât polonejii din avionul de la Smolensk ar fi fost bine să fi fost înlocuiți de cappi di tutti cappi din țara noastră și nimeni nu ar fi clipit.

Dar lasă, că vin alegerile și, cu mic cu mare, vom gira cu mânuțele noastre furtul ciolanului din propria ciorbă, de către aceiași coțcari care o dată la patru ani se transformă din boierii noștri în ultimii milogi, în cerșitul de voturi, doar ca, de îndată ce ștampila a fost pusă, să primim palma peste bot, șutul în fund și scuipatul între ochi, ca de fiecare dată, de zeci de ani încoace.

Sursa foto.

Lasă un comentariu