Acum mulți ani am locuit o perioadă în faimosul oraș Brno din Republica Cehă. Un oraș interesant, foarte mare, al doilea din țară ca populație, după Praha.

În orașul acela, care semăna la multe aspecte cu un oraș românesc, am putut compara foarte bine situația dintre traiul într-un oraș mare din România și un oraș similar dintr-o țară fostă comunistă, deci cumva apropiată ca istorie recentă cu ceea ce s-a întâmplat pe la noi.

Nu am comparat niciodată PIB-urile dintre Brno și Timișoara, dar miroase a avantaj pentru Brno. Infrastructura la vremea aceea era la fel, ceva mai avansată în orașul ceh, care era deservit de autostradă, un circuit de Moto GP care la vremea aceea încă găzduia curse, și o cale ferată care aducea trenuri foarte rapide din Viena care se îndreptau, la fel, la viteze amețitoare către Praha (230 km/h, de exemplu). În oraș, drumurile erau destul de proaste, bombardate aș putea spune, la fel ca în Timișoara la acea vreme.

Pe de altă parte, orașul era foarte frumos, nu neapărat curățel în afara centrului, ca și Timișoara. Centrul în schimb era primitor cu localnicii și turiștii deopotrivă, cu o mulțime de baruri, terase și alte locuri de petrecut timpul liber. Am nimerit în unele dintre cele mai interesante restaurante în care aș fi putut nimeri vreodată, unde mi-am delectat papilele gustative cu niște rețete de Europa Centrală cu-adevărat monstruoase! Chestii care în Timișoara încă nu se întâmplă, nici măcar la atâta amar de vreme distanță. Prețurile și salariile erau la un nivel mai bun în Brno decât în Timișoara, standardul de viață fiind și acesta mai bun în orașul din Jihomoravský kraj.

Că tot am adus în precedentul articol discuția despre situația cu etnicii cei cuminți din Timișoara, acesta este un punct comun cu Brno, unde de asemenea există o comunitate sănătoasă de țigani sau rromi, cum doriți. Oamenii sunt aceiași.

Spre deosebire de cohortele etnice din Timișoara, care de multă vreme făceau anumite legi în capitala Banatului, începând să se procopsească puternic cu tot felul de proprietăți centrale și ultra-centrale, făcând nunți, botezuri și alte cele în văzul tuturor, sfidând de multe ori populația locală și chiar bunul simț, în vestitul oraș de pe Svitava și Svratka acest tip de lucruri nu se întâmplau, cel puțin eu nu am văzut cât timp am locuit pe acolo.

Deși mulți dintre țigani locuiau în zone centrale, păreau destul de săraci, ca majoritatea celor care locuiau și în România, nu ieșeau în evidență prin opulențe, mașini scumpe sau case cu turnulețe, ci dimpotrivă, prin sărăcie, trai greu, viață complicată și alte neajunsuri. Locuid relativ aproape de zonele rezidențiale ale etniei, mergeam aproape zilnic printre ei, la cumpărături, dinspre locul de muncă spre casă și invers, sau cu diferite ocazii.

Diferența aceasta de „acțiune” sau lipsa ei pentru etnicii rromi din cele două orașe m-a făcut să întreb niște localnici cehi și să aflu mai multe detalii. Astfel, mi s-a spus că situația, până cu vreo 1-2-3 ani înainte să ajung eu pe meleagurile acelea, țiganii făceau vrute și nevrute, se băteau, se luau de lume (localnici și turiști deopotrivă), făceau scandaluri și circ prin discoteci, pe la terase și peste tot pe unde le tuna în cap. Cam pe modelul a ce s-a văzut în videoclipul proaspăt din Timișoara.

Toate astea până într-o anumită zi, când mai-marii orașului dimpreună cu gaborii și alții au pus mâna de s-au apucat să aplice legea, să pedepsească orice mică ilegalitate, să nu se dea în lături de la a bate și a hăitui țigani, ce să mai, să folosească o intreagă paletă de acțiuni pentru a reduce fenomenul ilegalităților din oraș. Astfel, genul acesta de delincvențe și coțcării nu doar că s-a redus dramatic, dar parcă orașul a devenit mult mai respirabil, mai sigur și mai primitor pentru toată lumea.

Evident, nu am reușit (și nici nu am avut cheful necesar) să verific informațiile primite, dar le-am luat de bune, transmițându-le aici exact așa cum le-am auzit de la niște oameni de-ai locului. Dacă informațiile sunt false, îmi cer scuze de pe-acum pentru falsa informare a voastră!

Ca o paranteză de final, am putut observa nu o dată în ce măsură poliția cehă din Brno își făcea treaba, dând de toți pereții cu tot felul de haiduci și temerari puși pe făcut tâmpenii și ilegalități, într-un stil barbar. Lumea din oraș, cehi, turiști sau țigani deopotrivă, aveau o frică deosebită de a intra în discuții contradictorii cu poliția, știind probabil ce papară erau pasibili să primească dacă ar fi făcut boacăne. Inclusiv în traficul din oraș, poliția era destul de prezentă, lovind în stânga și-n dreapta pe oricine l-ar fi tăiat capul să facă vreo prostie.

Astfel, la mulți, mulți ani distanță, văd că situațiile sunt total neschimbate în ambele orașe comparate: în Brno viața e tot liniștită, sigură, destul de ferită de evenimente grave care să implice orice fel de populație și în special etnici rromi, în timp ce la fel, în Timișoara, situația rămâne tot neschimbată, în măsura în care nunțile, parangheliile, bătăile, amenințările avându-i ca protagoniști pe conaționalii noștri de etnie continuă să apară ocazional, fără ca cineva să fi făcut ceva pentru stoparea acestora, după cum s-a văzut în vestitul deja videoclip lansat pe interneți de căpetenia timișoreană.

În loc de final, o piesă drăguță de-a talentaților pretini ceho-slovaci pe care îi respectăm și îi salutăm călduros…

Lasă un comentariu