
Fără pic de mirare, citeam știrea cu inginerul specialist Panagiotis Stathis, ucis ca un câine pe o stradă în Atena.
Eu, care nu de ieri de azi urmăresc cu interes situația din țara pretină, nu sunt deloc surprins de felul în care se rezolvă anumite probleme acolo, pentru că, exemplele din trecutul mai recent (Fyssas, alias Killah P, Zambounis etc.) când victimele au fost ucise în cele mai barbare moduri.
Astfel, vedem clar că pe teritoriul destinației preferate de vacanță a românilor, lucrurile se rezolvă în anumite cazuri într-un mod extrem de violent, nu că la noi în țară nu ar exista astfel de cazuri, la fel de violente.
Ce m-a interesat în mod special la acest eveniment a fost legătura cu o așa-numită mafie din Mykonos, renumita insulă destinație preferată de toți bogații și actorii lumii, unde pare-se, imobiliarele sunt dumniezăul sau mai degrabă dracul. Unde ridicătorii de clădiri și vile sunt adevărații tartori. Ei comandă, ei execută (la propriu) lume, pentru motive pe care la prima vedere sunt lesne de înțeles, dar, așteptăm și noi cu înfrigurare sfârșitul anchetei care, cel mai probabil, va dura destul de mult timp.
În plus, observ că nu e de joacă și glumă cu bandiții imobiliari, care iată, preferă metode mai apropiate de narcotraficanții mexicani (clienții noștri la fel de vechi) pentru a înlătura persoanele nedorite, concurența, să zicem.
Putem doar să ne gândim care este miza în acest caz, insula, care până la crimă era biroul de lucru al inginerului ucis, fiind poate cea mai renumită locație din arhipelagurile grecești.
De notat că, dacă ești în stilul de pantaloni îmbrăcați de astfel de persoane și deranjezi pe cine nu trebuie, sunt șanse mari să ai probleme de acest gen. Eu unul sunt foarte curios să mai aflu detalii despre eveniment și, în general, despre subiectul imobiliarelor de lux de pe Mykonos și alte insule grecești și de aiurea, așa că voi sta cu antenele pornite către media grecească, la fel ca și până acum.
Ca plăvanul, cu îngrijorare și grijă, voi urmări și acest subiect și voi mai actualiza când va fi nevoie la locul deja cunoscut, adică aici pe carnețelul virtual.
Sursa foto.
Lasă un comentariu