
Dragi pretini, fierbe țara, nu atât din cauza caniculei, care inevitabil vine tot timpul vara, ci mai degrabă din cauza incompetenților care ne conduc, tensiunea urcând vertiginos populației după tot felul de decizii ale tălâmbilor de politicieni și a altor organe cu chipiu, mereu vigilente.
Pe de altă parte, Europa merge înainte, chiar și fără viteza internetului românesc, și, dacă bine observați, lansează rachete pe orbită, Ariane 6 decolând cu succes chiar ieri, de la Centrul Spațial European aflat tocma’ la dracu’n praznic, în Guyana Franceză, pe teritoriu sudamerican, dar totuși în Franța.
Cu lansarea asta, am vrea și noi, ca europeni, să reducem din dependența față de prostul ăla de Elon Mușchi, de americani și de inamicii cei mai mari ai europenilor, rușii. E un pas mai timid și mai scump pe termen scurt, dar cu siguranță va ajuta țara noastră europeană pe viitor. Mă bucur că, în sfârșit, s-a ajuns în acest punct și aștept și mult așteptata armată europeană care, tot la fel, va mai lua din dependența față de pretinii americani și imprevizibilitatea conducătorilor lor, senili, portocalii sau te miri cum or mai arăta în viitor.
Astfel, oameni buni, vedeți care-i situația, unii merg în spațiu, alții vor putrezi cu tot cu oase pe traseele românești, în timp ce milițienii îi vor vâna ca pe animale, pregătiți cu temutele deja teste anti-drog, care, în practică vor pune bețe în roate multor plătitori de taxe și evident că vor lăsa fără job-uri pe mulți oameni.
Ca pe vremuri, mulțumim și noi din inimă partidului și milițienilor pentru serviciul ireproșabil adus cetățenilor țării, și îi asigurăm și de acum înainte de disprețul și scârba noastră de cel mai înalt grad.
Sursa foto.
Lasă un comentariu