Am râs cu poftă după citirea acestei bijuterii jurnalistice. Cum se vede, împărăteasa Educației naționale, această minune de care suntem nedemni, și-a angajat, vanghelește, un majordom/fotograf, în persoana unui tânăr frumos și capabil.

Putem doar să deducem câtă treabă are înălțimea sa, de la nivelul la care este, încât nu reușește cu nici un chip să-și adune de pe mese câte-un dosar cu șină sau ciornele cu desene animate în culoarea pixului celui albastru, blestematul instrument al învățământului românesc.

O susțin și o înțeleg pe această Titu-Maiorească de eră contemporană, cum nu mai prididește de revoluționat învățământul românesc, aducându-și sclavii cei albi la piele ca să-i sufle în ceafa cea străbătută de sudoarea muncii în folosul țării.

Nici nu mai încape îndoială că un singur sclav este încă prea puțin pentru a o ajuta pe întâia repetentă, pardon, premiantă a țării, în atingerea de noi și noi idealuri pentru viitorul țării noastre minunate. Aș propune ministerului să-i mărească numaidecât efectivul de iobagi aflați în slujba madamei, pentru că numai așa vom ajunge încă și mai iute la realizarea tuturor obiectivelor din acest domeniu esențial.

Sursa foto.

Lasă un comentariu