irod.ro

Atât pot să declar după festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Pentru că, deși vineri seara m-am pregătit cu doza potrivită de anti-vomitiv, la limită am scăpat să nu dau rațelor ceea ce a fost prea mult, în anumite momente ale ceremoniei.
Nu m-a deranjat în mod special parada homosexuală (mai e voie să folosești termenul ăsta?) și alte treburi mai degrabă potrivite pentru canalele roșii pentru care plătești în plus la abonamentul de cablu, asta i-a deranjat pe creștinii executivi, popii de toate confesiunile, de la pravoslavnicul teoretician ăla de la biserica ortodoxă română, ăla cu banii, știți voi, până la clericii catolici din Hexagon și probabil pe alții.

Pentru mine a fost un fel de zi normală de lucru, vorba tradusă a fraților americani, într-o lume în care DEI-ul, propaganda LGTV+&&^%$#$^@# trebuie cu orice chip să ne fie servită, cum dai pilule de viermi și alte boli la animale, astfel că mă așteptam extrem de relaxat la „derapajele” (vorba preferată a proștilor din presa sportivă românească) din timpul show-ului.

Pe de altă parte, am apreciat părțile bune, mini-show-ul aviatic, podul Austerlitz cu steagul francez în fum bleu-blanc-rouge, inedita paradă pe Seine a sportivilor (spălată puternic de ploaie, din păcate), Asasinul parcă scos din joc, cu flacăra olimpică, mini-apariția Gojira, figurile istorice, decapitate sau nu, sau alte mici scenete.

Am regăsit cumva Parisul pe care îl știu și pe care mi-l imaginez că a fost în trecut, ăla cu șobolani și boală, ăla cu ghilotine, cu prostul de Molière, ăla cu alți proști, mai proști decât curații și deștepții de poloneji, unde, iată pretini, nu există imigranți (că tot mi se atrăgea atenția că dacă nu vreau imigranți și negri, să merg în țara leșilor).

Dar, vorba ceea, când torni chiar și o picătură de apă din baltă peste un butoi de vin de cea mai înaltă calitate, tot apă din baltă rămâne.

Dar, adaptându-mă inevitabil de unul singur la situația actuală, aleg să mă bucur că nu e mai rău! Pentru că mai mult decât semnalat niște probleme, chiar nu am cum protesta în fața trompetelor dreptății și incluziunii din ziua de azi. Și oricum nu mă ascultă pe mine nici unul cu putere decizională.

Pe de altă parte, așa cum de patru mii de ori am explicat deja, toate scăpările astea deșănțate sunt și vor fi pedepsite de publicul votant în cutiuța cu perdea, nu vă impacientați prea tare.

Am cam luat-o puternic pe arătură și am uitat de scopul principal al narațiunii: faptul că, după cum știți, creștinii nu sunt genul de credincioși radicalizați, ca cei mahomedani, degrabă arătători de lame și țevi cu gloanțe. La creștini, slabe șanse ca să vină vreunul cu satârul, toporul, cuțâtul, mitraliera, bomba, să pedepească în numele zeului pe necredincioși, așa cum bine știți că s-a întâmplat cu celebrele desene Charlie Hebdo și altele. Creștinismul, în esență, este o religie a iubirii aproapelui, nu a răzbunării, crimei și pedepsei (deși s-au întâmplat multe în trecut, în numele aceste religii).

Astfel că, orice persiflare, batjocură, orice „se moquer des chrétiens” în Franța de azi va rămâne doar cu imaginea ursului LGTV+ care trece dansând lasciv și a câinilor care latră de pomană, orice formă sau culoare ar avea. Asta pentru că, politic și politic corect, acesta este dictatul, aceasta este linia și, după cum știți, trebuiesc urmate!

Cum am mai zis, aștept cu interes vremea când ereziile (în sens creștin și nu numai) se vor încheia și vom putea liniștiți să lăsăm copiii în fața televizoarelor, fără frica vreunui ding-dong bărbătesc bălăngănind spre anunțarea jocurilor olimpice ca fiind deschise sau închise.

Sursa foto.