Dragii mei, revenim puternic astăzi cu o excursie peste ocean, la frații americani, ca să-i lovim peste bot scurt și să ne întoarcem rapid acasă.

Asta pentru că, a nu știu câta oară (ba știu! a treizecea oară) pe anul acesta, s-a pus de-o „mass shooting” ca la carte, în care au pierit nevinovați 2 copii și doi profesori, la o școală din Georgia cea plină de dumnezei cu gloanțe pe țeavă, de mâna unui puțoi criminal cu acte în regulă deja, de doar 14 ani.

Asta pentru că, așa cum știți, nătărăii ăștia de americani continuă să slujească la dumnezei, idoli mai degrabă, dacă ne luăm după ai noștri ortodocși care ne dau ora exactă la noi în bătătură. Și dumnezeii ăștia, spre deosebire de dumnezeul creștin, cere jertfă, umană dacă se poate, cât de tânără și cât de nevinovată posibil.

Astfel că proștii și nătărăii continuă să livreze, pentru a nu ieși din grațiile idolului numit diferit de la loc la loc: pușcă (fără sau cu lunetă), pistol, revolver, automată, semi-automată, șamd.

Vedeți bine că religia pămpălăilor care încă se cred buricul pământului nu doar că prosperă liniștită, ci pare că nu se mai dă dusă din țara tuturor posiblităților, arătându-ne încă o dată că, oricâte posibilități ai avea în curtea unchiului Sam, o certitudine este întotdeauna remarcată: lumea, când vine vorba de arme, este pe cât de evlavioasă pe atât de (criminal de) proastă!

Sursa foto.

Lasă un comentariu