
Se știe că ultraperformantele țării trebuiesc ascultate ori de câte ori cuvântă despre starea nației. Cumva, și avioanele sunt oprite de la decolare pe tot cuprinsul țării când eminențele cenușii ale politicii cască gura să ne mai lumineze cu ințelepciunea lor cea nesecată.
Astăzi, sau ieri, cine mai știe, a fost rândul clientei noastre premiante în toate, Alinuța Salteluța, numită nu de mine ci de presă și de gura satului virtual românesc. Aceasta face o capodoperă de analiză a situației politice din țară în prag de alegeri și nu se sfiește să-și dea cu părerea despre adversara partidului, cealalta blondă capabilă și salvatoare, o altă clientă mai veche de-a noastră.
Ce să mai! Cu asemenea politiciene capabile suntem nu doar salvați, ci avem asigurat un viitor mai ceva ca cel visat și promis de demult putrezii comuniști. Soarele va lumina mai cu bucurie țara, grânele vor umple încă și mai aprig hambarele țării și PIB-ul pe cap de vită furajată din țară va detrona nu numai inamicii austrieci ci chiar și pe cel al îndepărtaților luxemburghezi. Asta pentru că Alinuța, cu gura ei cea aurită și grăitoare de adevăruri, deja a ștampilat viitorul preșădinte, în persoana ciucanului scriitor, care este un conducător înnăscut și nu un gângav agramat, așa cum am crezut până acum.
La fel cum este și Alinuța competenta și performanta însăși, această vânătoare de infractori, care nu este nici dumneai o incapabilă oportunistă și parvenită, tot așa cum ne-am imaginat cu nesimțire, nu o dată!
Așteptăm acum replica catindatei partidului infatuat al țării, usereul, asta ca să fie flocăiala politicistelor completă și cercul amazoancelor de carton să fie pe deplin închis.
Sursa foto.
Lasă un comentariu