irod.ro

Deși nu urmăresc decât 0.0001% fotbalul românesc, mai deschid, așa cum știți, așa-zisele ziare de știri sportive. Asta doar pentru a le băga înapoi pe gât mizeriile pe care le scriu și a le scoate la iveală incompetența, amatorismul și falsitatea. Plus lipsa totală de profesionalism.

Tot așa aș dori să scot la iveală stilul de mironosițe fals-jurnalistice și de scorțoși pedagogi analiști vis-a-vis de un eveniment total neimportant dintr-un meci din campionatul românesc.

Concret, evenimentul îl are în prim-plan pe Dorinel Munteanu, fost jucător bun de națională, aia din generația cea mai bună , fals și total incorect numită „de Aur”, din motive evidente, acum antrenor la Otețul Galaț, denumire patentată de ditamai comentatorii britanici când echipa de pe Dunăre se bătea cu alde Manchester United, pierzând fără surpriză. Doriniel, într-un meci de campionat, îl ia de guler pe un jucător de-al său în timpul meciului, și cu degetul de profesor/părinte îi dă indicații, nervos, probabil și niște Dumnezei printre toate cele.

Și de aici, toți lingăii presei au sărit că, vai, săracul jucător, l-a agresat Dorinielul, că metode din alte timpuri, că ev mediu, că altele câte și mai câte!

Parțial aș putea să-i înțeleg, chiar am făcut exercițiul ăsta, fără să le mai ascult jelaniile și plânsetele de ofensați de tip nou, woke, probabil, asaltați și ei zilnic și degrabă observatori de micro-agresiuni.

Dar, pe de altă parte, eu vreau să fiu avocatul sătănitului de Munteanu, deși știu că îmi voi atrage antipatii pe care le resping categoric cu nesimțirea clasică. Și mă gândesc cum, un paișpe-din-cărți de jucător, ăla tras de guler, joacă pe terenul de fotbal total în dorul lelii, fără să asculte absolut nici o indicație de pe margine, după vorbele agresorului Dorinel, plus cu miserupismul și dezinteresul probabil observate și acestea de același antrenor.

Eu aș adăuga la toate cele enumerate mai sus și sumele total nejustificate pe care niște prostălăi de jucători de asemenea nivel și de altele mai înalte le câștigă, având toate condițiile necesare pentru un trai cum majoritatea oamenilor din țară din de oriunde doar visează: hoteluri, locuințe plătite, transport asigurat, mese zilnice pregătite de echipe și echipe de bucătari și nutriționiști, tratamente medicale și wellness de înaltă clasă, recuperatori, maseuri și alte cohorte de oameni care lucrează toată ziua ca parveniților ăstora îmbuibați să le fie bine și să iasă pe teren niște blestemate de 90 de minute, o dată sau maxim de două ori pe săptămână, ca să joace un rahat de meci.

Nesimțirea ăstora este fără margini, și, dintr-o dată, din sportivii umili și cu picioarele pe pământ care se presupune că au fost la început, bandiții ăștia s-au transformat în niște plângăcioși nerușinați, pe bani mulți, cărora o întreagă societate îi ține în puf, plus o presă cu limbă lungă și ascuțită care îi linge și la locuri luminate și la locuri mai întunecate.

Aș plusa pe subiect, opinând fără nici un fel de regret, că prostălăul ăla luat la rost și de guler de antrenor, să zică mersi că nu a fost pus să care toate echipamentele și mingile echipe din autocar în magazie, când s-au întors de la meci și că, mai mult ca sigur, nu a fost pus să facă ture de teren până învață ce înseamnă acelea instrucțiuni și ce este aceea dăruire.

Din nou, în condițiile în care pușlamalele astea de jucători nu doar că sunt niște privilegiați ai societății, ci au o situație materială cu mult peste omul de rând, făcând activități cu mult mai plăcute și mai convenabile decât aproape orice meserie normală.

Este lamentabil cum am ajuns noi ca oameni și în mod special presa de doi lei din domeniul sportiv să pupăm în fese niște rahați dintr-un sport care pe zi ce trece, asemeni politicienilor, se depărtează de omul de rând, fiind total rupt de realitatea de azi. Bunul simț, disciplina, respect mutual, înaltul simț al eticii, responsabilitatea ar fi trebuit să fie niște atuuri banale pentru orice fel de sportiv profesionist de la toate disciplinele sportive, dar se pare că în zi de azi, fotbalul rămâne, ca de obicei, în urmă la toate capitolele, iar trezirea la realitate și băgatul minților în cap, iată, nu este exclus să se realizeze, atunci când situația o impune, chiar și cu un tras de guler.

Sursa foto.