
Ca aproape de fiecare dată, urmăresc un subiect până la concluzii, trecând în pas săltat peste poveștile intermediare. Scoatem dară de la naftalină un subiect care peste mulți a trecut cum trec păsările migratoare în vestitul stol în formă de litera V.
Astfel, după ce am punctat scurt și în stilul clasic a doua tentativă de asasinat împotriva lui Donald întâmplată deja de ceva timp, vine destul de rapid și o primă știre interesantă despre nătărăul ăla dus cu pluta care ar fi vrut să-l maltrateze pe preșădinte.
Aflăm deci, că boul era deja condamnat pentru fapte similare și pentru posesie, citez, „de arme de distrugere în masă”. În țara în care, cum bine sublinia preatinul Asmongold, îl spânzura ca pe un câne pe prostul de Saddam Hussein, pentru presupuse arme de distrugere în masă niciodată găsite pe teritoriul irakian, între timp devenit o cloacă sinistră. Deplângem starea populației de pe Tigru și Eufrat și nu putem decât să râdem de imbecilii cei gângavi din instituțiili cele puternice din America, bâlbâiții cei mai siniștri, care scapă din nou o pleașcă de breșă de securitate, ca și la prima tentativă, arătându-și clarele veleități de proști împachetați când vine vorba de urmărit și prins posibili infractori de acest fel.
Împiedicații ăștia siniștri ar putea foarte liniștiți să deschidă un show de stand-up comedy și să povestească din faptele lor de vitejie, incluzând și episoade de acest gen. Pentru că, pot să pariez, succesul ar fi unul de proporții și lumea ar ieși de la un astfel de spectacol crăcănată de râs și extrem de bine dispusă.
Mai așteptăm să vedem câte și mai câte povești de vitejie mai aflăm de la NSA, Secret Service, FBI și alți prostălăi din tagma ăstora, în timp ce confirmăm starea de prăjeală de peste ocean, anunțată nu doar de Asmon, ci și de alții, cu alte ocazii.
Sursa foto.
Lasă un comentariu