Am râs aproape cu lacrimi la citirea acestei știri de la frații noștri americani. Se pare că, din te miri ce motive, niște aspiratoare dăștepte, tinere, frumoase și conectate, s-au apucat să-și suduie în stil barbar proprietarii, poate chiar în timp ce făceau curățenie prin casă.

Nu numai asta, unul dintre aspiratoare a fugărit animalul de companie al familiei, probabil rămas și acum cu sechele și schieunături post-traumatice.

Oameni buni, ce putem să mai spunem? Trebuie să fim atenți ce cumpărăm și dacă chiar avem nevoie ca toate aparate din casa noastră să fie smart, deștepte, conectate și accesabile din rețea, din app, aplicații, de la distanță etc. etc. Avem nevoie ca robotul de curățenie să fie conectat la rețea? De ce? Avem nevoie ca frigiderul să fie și el dirijabil prin app? Da? De ce? La fel ne putem întreba despre orice aparat electronic și electrocasnic pe care îl deținem sau dorim să-l achiziționăm. Nu de alta, dar iată, iepurii sar chiar de unde nu ne putem aștepta!

Evident, aparatele au fost hack-uite de celebrii sau anonimii mini-tehnicus de rang înalt, hackerii din zi de azi, cărora le tună în cap tot felul de idioțenii, una mai mare ca cealaltă. Nu contestăm, sunt niște personaje câteodate bune, altădată rele, dar în acest caz, au scos la iveală impotența și incapabilitatea firmelor producătoare de orice aparate conectate la rețele, care sunt atât de varză încât nu își pot proteja și securiza produsele, cauzând bătăi de cap și probabil belele tot mai mari clienților. Bine că în acest caz s-a lăsat doar cu dumniezăi și sfinți, cu alte ocazii, cine știe? Poate te aleargă robotul de bucătărie cu cuțâtul prin casă și va trebui s-o dai cu el parte în parte!

Sursa foto.

Lasă un comentariu