Dragi microbiști, revenim agale cu o serie de meciuri, la ediția 50 a rubricii sportive, cu tolba plină de de toate, ca un Moș Crăciun înainte de vreme.

Nu mai stăm pe gânduri și descărcăm în grabă, din cele mai tari campionate europene. În primul rând, la englejii cei auto-evacuați din țara noastră dragă, UE, începem cu două rezultate grozave ale preferaților Nottingham Forest, care au dobândit 6 puncte acasă cu Crystal Palace dar și în deplasarea de la Leicester, 1-0 și 1-3, și nici nu visau copăceii că după 9 etape se vor afla pe 7 cu 16 puncte. E numai bună slănina asta de puncte care îi va ajuta foarte bine în iarna care se apropie. În continuare, proștii de Liverpool au scos un egal în deplasarea de la Arsenal, 2-2, meci disputat între actualele locuri 2 și trei din Premier. În Championship, Wednesday joacă oscilant, de la înfrângerea cu Burnley, 0-2, se ameliorează cu un egal tocmai acasă cu Swansea, (0-0) și aduc mai apoi 3 puncte de la Portsmouth (1-2) ca, în final, să zboare din Cupă de mâna amețiților de Brentford. Cu toate acestea, un loc 13 cu 15 puncte este încă dubios, în condițiile în care prima de sub linie este Luton, cu 11 puncte.

Trecem la franceji unde Marsilia ia pe coajă în stil barbar de la arăbeții din capitală, 0-3 și ăștia de pe Velodrome încă nu prind ocazia să-i altoiască pe adversari nici de data aceasta. Brest bate extrem de binevenit la Reims, 1-2, și rămâne pe 10, departe de clasarea sezonului trecut. La vecinii cârnați, Holstein Kiel – Union Berlin 0-2 și văcarii noștri preferați rămân în mocirla retrogradării cu doar 2 puncte. Heidenheim an der Brenz joacă rău în campionat dar bine în Europa, 3-2 în deplasarea grea de la Monchengladbach, 0-0 acasă cu Hoffenheim și înfrângere în Pokal cu milogii de la Hertha, 2-1. În schimb, Augsburg, după sughițul grav de la Freiburg, 3-1, revine și le dă peste ochi prostălăilor de la Dortmund, 2-1 și se impune și în Cupă în fața altor leșinați, Schalke, 3-0, și îi felicităm pentru parcursul bun de până acum.

În cizmă, rezultate care mai de care mai pestrițe, bandiții de Juventus joacă ciudat, câștigă 1-0 cu Lazio ca mai apoi să fac 2 egaluri aprige cu rivala cea mai mare, Inter, 4-4 și cel mai recent cu desculții ăia de la Parma, 2-2, ambele meciuri foarte disputate, Derby D’Italia fiind într-adevăr o partidă demnă de a se numi derby, deși pelegarii din Milano au dobândit nu unul ci două penalty-uri cu o miloagă de nedescris. Atalanta bate tot în campionat, 0-2 la nou-promovata Venezia, 6-1 acasă cu Verona și 2-0 acasă cu Monza și stă bine pe 3 cu 19 puncte. Că vorbeam de Venezia, necăjiții ăștia câștigă în sfârșit într-un derby regional, 3-2 , din care 2 penalty-uri, și îi felicităm pentru performanță, urându-le succes și de acum înainte, poate-poate vor reuși să scape de retrogradare.

Pe finalul rundei de campionate, mergem la spanioli, unde hoții și bandiții numai ce au consumat ultima întâlnire, 0-4 pentru varzelona și incapabilii din capitală primesc un șut în ouă foarte bine meritat, pentru că prea îi linge lumea în fese pentru nimic, și iată, se și vede ce fel de fotbal joacă! Dă-i în mă-sa până una-alta! Trecem la meciuri mult mai interesante și în primul rând oneste! Și prima pe lista, Rayo, o dă de gard la Mallorca, 1-0 pentru gazde, într-un meci în care am jucat varză și nu meritam nici măcar un egal. Pe de altă parte, în etapa din 26 octombrie, am câștigat 3 puncte grozave cu Alaves, 1-0, și stăm bine deocamdată cu 16 puncte după 11 etape (locul 9). În cupă, victorie ușoară cu necunoscuții de la CD Villamuriel. Tot în Iberia, Osasuna Pamplona pierde tot meritat acasă cu Betis, chiar de mâna unui anume Chimy Avila, 1-2, dar își revine cu o victorie surprinzătoare în regiune, chiar la San Sebastian, 0-2, și leșinații lui Oyarzabal & Co. încă nu dau semne de un parcurs solid în ultima vreme.

Rezultate mulțumitoare, nimic de zis, dar așteptăm și continuitate, mai ales din partea unora, asta ca să nu avem emoții la anul, pe final de sezon.

Urmează o nouă etapă la sfârșit de săptămână pe care o așteptăm cu înfrigurare. Legat de cupele europene, revenim cu o altă cronică.

Sursa foto.

Lasă un comentariu