Dragi preatini, poate trebuia să includem prezenta fițuică în aproape seria de sine stătătoare a îndemnului de a vota, dar vrem să o evidențiem totuși așa cum merită.

Astfel, s-a „ingaurat” vorba unui celebru pretin de-al meu, ditamai săgeata sau glonțul sau naiba știe ce mașinărie vișinie, adică un tren electric de uimitoare viteză, în condiții de căi ferate românești, evident, între capitală și Brașov.

Au participat toți capi di tutti capi ai politicii și în special prim-ministrul covrigar și gonaci al Hayssamului dispărut printre berbecuți, precum și capul transporturilor țării, fost prim-ministru și preșădinte pe la tot felul de comitete și comiții, inegalabilul plimbător în avioane Nordis, capabilul bănățean grindeanu.

Și i-a dus băi frate trenul mai ceva decât calul lui Harap Alb, ca vântul și ca gândul de la un oraș la altul. Știți cum, așa în prag de alegeri ați văzut cum se face treaba bună a pesedeilor, nu?

Dar ce să vezi drace, că a doua zi după „ingaurare”, n-a mai mers trenul! A dat eroare cum s-ar spune și n-a mai vrut nici nutreț, nici jăratec nici nimic! Și probabil a fost băgat înapoi în grajduri pentru un țesălat duios, poate-poate se pune de-o „reingaurare” înainte de fiecare duminică de alegeri din cele trei câte ne mai rămân.

Ne întrebăm dacă ultracalificatul și transportatorul grindeanu mergea la Monaco și la Nisa cu garnitura de tren cea nărăvașă și din cand în cand mai trebuiau să oprească în vreo gară ca Razboieni sau Simeria, s-ar fi dat ministrul jos ca să-i mai tragă un șut poate își revine?

hăștagcadeobicei, hăștagpalmăpestefață

Sursa foto.

Lasă un comentariu