Cum zic frații noștri americani, de care azi avem nevoie de ieri încă mult mai gravi ca ieri. Asta pentru că, în imbecilitatea noastră perpetuă, facem ce facem și ne lipim întotdeauna, băi, dar întotdeauna de boi!

Și vaci, ca să nu excludem și candidata prezidențială, noi fiind cu adevărat incluzivi și pollitically correct, cum scrie la catastif, nu doar la nivel declarativ.

Astfel, ajungem să alegem dintre un bou și o vacă, așa cum am spus de o grămadă de ori, mânați de prostia noastră și de, cum era și normal, memoria de caras auriu pe care o avem ca nație. Parcă nu demult se răsturnau comuniștii cu legionarii în grădina maicii domnului, lăsând în spate jdemii de morți, asasinați și mutilați, plus deținuți politici cu duiumul! Ce să mai spunem de figuri marcante asasinate de legionari, Iorga fiind unul, Duca altul…în fine.

Românul, deși lovit peste bot de ambele doctrine cât alții n-au fost loviți în toată istoria lor pe planetă, tot nu se învață minte și ajunge să aleagă idioți, în speranța că mâine va fi mai bine!

Uite spre exemplu scriitorul George Călinescu, am înțeles mesajul, să fim noi românii tari și mari, e bine, sună frumos. Dar când nenea cu pana și cerneala este pe față susținut de trompetele putiniste, poate ar fi cazul să îți pui niște întrebări. Și o scriu aici cum scriu americanii pe produse cum ar fi testele de sarcină, care nu trebuie să fie mâncate: produsul acesta nu este de mâncare! La fel o spun și eu: rusul nu ne-a vrut și nu ne vrea niciodată binele nouă, românilor!

Ei, cât timp un răsărit de-al nostru la funcția de preșădinte este pe față și fără nici o perdea susținut de ruși, treaba e clară! Oricât de patrioți, legionari, comuniști, suveraniști, muncitori, lepre suntem, rusul nu ne vrea binele!

Și propaganda asta se vede foarte bine dintr-o investigație foarte puțină și ajunsă foarte târziu sub nasul românului. Too little, too late aș zice și eu, când jurnalismul și instituțiile cu ochi albaștri sclipitori au dormit dormul cel de veci și poate încă și acum sforăie a pagubă.

Pe partea cealaltă, așa cum ați și văzut, lenuța, cu orice bune intenții ar avea, este o concurentă gângavă și incapabilă în fața unui promovat al tiktokului chinezesc pe filieră rusă și filo-rusă. Plus că nici trupa ei de șoc nu are mijloace și cunoștințe necesare să contracareze sănătos și decisiv o asemena propagandă. Cu alte cuvinte, proști grămadă, incapabili și unii chiar rău-intenționați.

Și iată-ne dragi preatini, din nou aici cu noii iliescu și vadim, bățoși și mulțumiți că am scăpat țara de alte lichele!

În final, voința poporului va învinge, și cei care vor vota câștigătorul vor fi convinși în sinea lor că au făcut alegerea potrivită, în timp ce toți morții de mâna legionară și de mâna comunistă mai fac o răsucire în mormânt, doar așa, că poate nu dormeau bine după mărețele noastre alegeri…iliescu, băsescu, iohannis, georgescu/lasconi.

Sursa foto.

Lasă un comentariu