
Dragi preatini, noi fiind cu toții în ciorba internă cu de toate, această minestrone carpatină, poate nu suntem atât de tentați să judecăm detașat situația, deși noi aici suntem cât se poate de detașați și obiectivi cu propria persoană și, implicit, cu tot ce înseamnă românia.
Tot în stil obiectiv citeam scurta traducere a unei analize cârnățare a situației politice de la noi. Și bine am făcut, pentru că putem observa și o părere interesată, deoarece nemțălăii parteneri de afaceri și colegi de uniune au tot interesul să urmărească situația de la noi, dar fiind probabil cu vreo 700-800 de km mai detașați!
Astfel, die deutschen Herren opinează foarte natural și simplu că imbecilitățile și atrocitățile constituționale de la noi au păstrat încă la putere niște bandiți fără nici un fel de motiv clar, fără dovezi clare și fără o fraudă concretă a alegerilor. În plus, câcârâul cel mega-pro-european și arhi-democratic a micționat cu boltă pe votul cetățenesc pentru că după cum s-a văzut, atâta timp cât nu a ieșit cine era „pro-european”, mai încercăm o dată!
Precedentul fiind deja setat, așteptăm să vedem ce va mai fi pe la anul, când guvernul expirat de drept și de fapt al ciolacurilor pierzătoare va mai catadicsi să mai organizeze un rând de alegeri deja stropite de jetul „justiției democratice”.
Întrebarea care îi lovește pe toți peste ceafă, la fel ca analiza nemților, rămâne: mai anulăm un set de alegeri dacă și data viitoare câștigă un georgesc?
Sursa foto.
Lasă un comentariu