Dragi preatini, după cum știți, urmărim cu deosebită atenție situația ogorului nostru preferat, al justiției române, unde păstorița și agronoama de Alinuța centrează, dă cu capul, sapă, udă, mână oile și la păscut și la adăpat, de multă vreme încoace.

Și știți bine câte laude își face singură, încă de la preluarea mandatului, la fel cum adună titluri și diplome, fiind una dintre cele mai studioase politiciene de la noi și de aiurea, fiind o multiculti doar că multicalificată și multiangajată.

Astfel, în calitatea amatoarei de somn de ministră a justiției, îi putem pune în brațe și succesul iustitiei romene și performanța magnifică în cazul dosarului prostului ăluia de mario iorgulescu, cel care drogat sau beat fiind, a omorât un tânăr nevinovat acum câțiva ani, în urma unui accident rutier în care beizadeaua făcea racing cu mașina de sute dă mii dă ieuri, în dispreț total dacă nu pentru lege atunci pentru viață.

După și-așa împuțita de sentință de 13 ani de închisoare pentru nevinovatul și internatul mario, iată că justiția cea dreaptă, surdă, mută, chioară, debilă și impotentă îi mai taie din ele, dându-le dracului în același timp, ușurând sentința la 8 ani și 8 luni. Cum s-ar zice, nici gura nu i-a puțit a alcool, nici alcool n-a băut, nici mort n-a rezultat în urma accidentului.

Felicităm și aplaudăm sistemul de justiție din țară și în mod special pe artista de alinuța pentru încă o victorie și încă un caz rezolvat cu succes, incapabila, pardon, capabila de alinuța putându-și trece în CV-ul și-așa plesnit de succese încă o medalie de cea mai înaltă categorie.

hăștagmizerabili hăștagcorupți hăștagbandiți

Sursa foto.

Lasă un comentariu