Deși cuvioasele și sfintele alegeri s-au încheiat pe trei sferturi, urmând totuși o nouă rundă prin luna mai, ocazional mai cetim știri politice de pe plaiul cornutelor mioritice, nu de alta, dar să simțim că trăim, că mai avem scârbă în noi și că suntem vii! Pentru că ce este viața doar trăită în pace, liniște, consens și înțelegere?

Astfel, dăm peste informația că salvatorul peneleilor, bihoreanul Bolojan, acest Muc cel Mic al politicii românești, intenționează să șuteze din instituțiili statului câteva sute de atârnători și frecători de mentă, să mai reducă din flota de mașini de pe la Parlament probabil și să mai eficientizeze organul statului cel gras dar leneș.

Mai că ar fi un candidat la premiile noastre ale Armenilor Competenți, doar că dorim să vedem și fapte înainte de vorbe.

De cealaltă parte, iată vine și unul dintre coțcarii cei mai de seamă ai pesedeilor, ditamai ascunzătorul de ceasuri scumpe, grindeanul cel aterizat din Banat să rupă miticii în două și transporturile în zece mii, și minte cu o nerușinare caracteristică despre o serie de concedieri ale Bolojanului, această pietricică în pantofii lăcuiți ai bugetarului, acest țăran gospodar adus să rânească în căcatul politic de pe Dâmbovița – mai exact că majoritatea ălora dați afară de orădean ar fi câștigat bani cu duiumul pe seama asta, dând în judecată primăria municipiului de pe Crișul Repede.

Doar că ce n-a gândit ministrul cel mai incapabil, pardon, capabil, este că replica și dezmințirea la minciună a și venit, tocmai de la ceva ziar de bihor, care a dezmințit, cum era și normal, enormitatea păduchelui politic, punându-l puțin la punct. Noi, din poziția de observatori nesimțiți și necruțători la acest circ continuu, ne permitem să-i dăm un dos de palmă pamfletar și virtual peste bot acestui gângav cocoțat pe trenurile cele încete ale țării, pentru că de rușine cu siguranță nu știe și oricum, ce mai contează o minciună în plus la zecile de ani în care minciuna a fost nelipsită în rândul lingăilor pesedei care ne-au tot condus!

Nu spunem rușine dinu patriciu și nici alte exclamații cunoscute, ci îl îndemnăm pe mincinosul zilei să se suie într-una din mocănițele pe care le păstorește și să călătorească liniștit, schimbând câteva trenuri, până prin stepele Asiei Centrale, și să rămână acolo până îl chemăm noi înapoi! Biletul i-l facem noi cadou!

Sursa foto.

Lasă un comentariu