
După tragedia din Novi Sad, sârbul frate cu românul nu mai contenește cu protestele și cu ieșitul în stradă, cam pe același model cu încă nerezolvatul pe de-a întregul Colectiv.
Astfel, cu sutele de mii în toate orașele sârbești, Novi Sad, Beograd, Niș, Kragujevac și altele mai mici și chiar în orașe din Europa, protestele sunt tot mai mari și tot mai importante, pornind de la studențime și continuând și cu alte ramuri și categorii sociale, lumea punând de-o grevă generală în toată regula. Este și normal, puțin târziu, în contextul că oamenii morți sunt morți, și alegerile electorale sunt deja validate!
Dar tot este bine că protestele continuă și că, poate pe model românesc, va exista și o schimbare cel puțin de guvern, dacă nu și de preșădinte.
Că tot vorbim de preșădinte, Vučić o ține langa, lovind și el cum poate mai bine, în toate direcțiile. Ultimele victime, chiar niște români, dimpreună cu alți străini, prinși în vasta vânătoare de vrăjitoare străine și uneltitoare de proteste, tratați ca niște spioni și agenți subversivi ai agenturilor străine.
La fel ca inamica numărul unu a proștilor din aparatul de stat sârbesc, ditamai specialista în muzică și fitness, Severina, care a avut probleme destul de mari încercând să îmbucure publicul sârb, tocmai la grănițili sârbo-croate, acum ceva timp.
Bandiții de sârbi au luat-o pe artistă la întrebări care mai de care mai interesante, de la subiecte precum Srebrenica, minele de litiu, politica lui Franjo Tuđman și bătălii de prin războaiele iugoslave. Interesante subiecte, având în vedere că Severina este o cântăreață foarte îndrăgită și se exprimă destul de liber și miserupist pe absolut orice subiect, fiind astfel trecută pe listele neiubitorilor de sârbi, în accepțiunea tot mai autoritarului buzat ochelarist de la Beograd.
Ceea ce s-a văzut că nu a fost pe placul pederului Vučić, șicanele contra artistei și a altor personaje din țările vecine și pretine fiind o practică notorie pentru bandiții preșădintelui, care par să fi transformat țara într-un mic Belarus-iugoslav.
Noi, din poziția de vecini și frați, le urăm succes protestatarilor să le dea un sănătos dos de palmă peste bot tuturor celor care au contribuit la corupția de-a dreptul nesimțită din țara vecină, care la fel ca la noi, pe timpul mickey mouse-ului cu ochelari, a distrus vieți omenești încă nenumărate exact, nici la noi, nici la ei.
Sursa foto.
Lasă un comentariu