irod.ro

Dragi preatini aproape nepăstoriți de preșădinți români, venim și noi cu părerea de cetățeni români, încă și cu drept de vot, asupra preșădintelui care ne-a condus 2 cincinale pline de glorie și avânt tehnologic și democratic (sau socialist?)

Înainte de cuvioasa părere pe care o vom emite, recomandăm radiografia pe scurt a mandatelor călătorului îngrijorat, la dom Tăpălagă, că ne era lene să le mai scriem și noi.

Într-adevăr, nu ne plângem că va demisiona îngrijoratul și atentul Klaus, fiind un veritabil călător și pohticios al plăcerilor celor africane, americane și asiatice, călătorind din Kenya până-n vestitul Chile (pronunțat monstruos „kile”, dacă vă aduceți aminte).

E totuși, prea puțin și prea târziu, cum ar fi zis Joe-Six-Pack, too little, too late, pentru că lumea nu l-a mai suportat chiar de dinainte să-i fi expirat mandatul acordat prin vot.

Pe de altă parte, nu putem să-l acuzăm nici de prea multe făcute, pentru că mai degrabă n-a făcut multe, fiind absent și călător, dar oricum, mai multe rele ca iliescu n-a făcut – scuzați-ne aici românismul „a furat maică, dar a și făcut” (mai degrabă a călătorit), asta pentru că toți preșădinții au fost varză, praf, profund incapabili, cam cum este și electoratul românesc. Astfel că nu prea avem ce să îi reproșăm Iohannisului, ci mai degrabă nouă ne reproșăm, ca votători proști, total neinspirați, fără fler și fără cunoștințe politice temeinice, pentru că noi suntem vinovații principali pentru alegerea unui asemenea personaj ca preșădinte.

Ce dorim să punctăm pe final, ar fi dezacordul cu dom’ Tăpălagă la afirmația că creșterea periculoasă a extremismului în țară s-ar datora demisionarului. Mai degrabă am considera că extremismul se datorează guvernelor de bandiți, hoți și coțcari notorii pe care le-am avut de la formarea țării celei noi, de după Revoluție. Lehamitea, insuportabilitatea, corupția și toate sentimentele cele împotriva clasei politice, dominate mai degarbă de puterea executivă și legislativă și mai puțin de către mediatorii-preșădinți, sunt cauzele principale ale înfloririi valului nu neapărat extremist ci mai degrabă prostesc-suveranist și la fel de populist ca orice curent suvernit în urma nemulțumirilor cetățenești.

În concluzie, nu o să ne fie dor de Iohannis pe moment, deși sunt șanse mari să-l căutăm în amintiri, în condițiile în care clovni precum scriitorul nostru preferat, Călin Georgescu, imbecila și total nepregătita politic Lasconi, mortul politic înviat Crin Antonescu și alți păcălici se bat (în primă fază cu cărămida în piept, mai apoi) pentru funcția de preșădinte.

Îl scoatem din ecuație și enumerare pe elevul cu unghiuțele tăiate și cu olimpiade la activ, celebrul Nicușor-pleată-în-vânt, pentru că acesta nu este un animal politic clasic, cu o nucă în peretele politic românesc, care, cu oarece noroc, s-ar putea să rămână fixată pe împuțiciunea de perete pentru cel puțin 5 ani.

Certe este că dacă nu ne-am săturat de circul politic stârnit de scurmatul în rahatul urât mirositor al electoratelor preșădențiale, duhoarea se va augmenta clar de azi înainte, neștiind dacă vom reuși s-o purtăm până în blestemata lună mai, când deși mulți avem impresia că vom merge ori la bal ori la spital, opinăm că în orice fel de situație, chiar și balul se va ține în incinta spitalului.

Sursa foto.