Citeam despre cele mai celebre țațe politice de la noi, madamele Armand și Lasconi, amândouă niște useriste top-class, sau mai degrabă haut niveau, să păstrăm spiritul francej al discuției.

Astfel, blonda de Hunedoara, din poziția de prășădintă de partid, i-ar face numaidecât de petrecanie politică perdantei pe toate liniile, franțuzoaica Armand, care se mai și dă cu „dujmanul”, olimpicul nostru preferat, Nicușor de București.

Nu e nimic mai distractiv decât să vezi un duel al faptelor și declarațiilor politice între două habarniste irelevante, de care istoria nu-și va aduce aminte din nici un punct de vedere.

Contrele și dezacordul între habarnistele astea două sunt definitorii pentru un partid de agarici cum este usereul, acești la fel de populiști ca și ceilalți, dar cu impresii de hipsteri reformiști, care nu au făcut absolut nimic pe scena politică românească, reușind doar să se autosaboteze de fiecare dată, în purul și gângavul stil care le definește turma.

Impresiile de moderni, europeni, pro-europeni sunt nu doar ridicole ci lipsite de orice bază, în condițiile în care cea mai europeancă dintre europence, duamna Lenuța Lasconi, habar nu are care sunt țările din Europa și nici capitalele acestora!

Și, tot în zâmbete și veselie să încheiem și noi, cum zicea Dinică, și un cântecel vesel să cântăm!

Sursa foto.

Lasă un comentariu