Dragi pretini ieșiți înafara legii prin simplul fapt că ați căscat gura, aveți grijă ce faceți de acum încolo!

Nu de alta, dar uitați ce a pățit un nene român, care s-a trezit cu Securitatea, Miliția sau cine mai știe ce organe desprinse din cel mai negru comunism românesc la ușă, după niște postări în bătaie de joc la adresa celui mai capabil ministru al țării, dom’ Predoiu.

Astfel, Securitatea și Miliția, pardon, polițaii cei apărători de lege, cu onoare i-au bătut la ușă omului ca să-i bată obrazul că nu se face să-l persifleze pe ditamai organul cel mai înalt și mai capabil al țării! Nu l-au arestat, nu l-au bătut, nu l-au trimis la canal, dar, cine știe, poate în viitor îl aburcă în vreun tren de animale și-l trimit în vizită pe undeva…

Evident, persiflăm și noi inegalabilele capete de cretă pentru această acțiune, și îi aplaudăm pentru imitarea aproape la secundă a defunctelor și faimoaselor instituții de sorginte sovietică.

Am dori totuși să-i întrebăm pe stimabilii tovarăși milițieni, pardon, gabori, dacă nu era mai inspirat să-i bată la ușă unui anume Sebi Ghiță, pe la Beograd sau unui anume Mario Iorgulescu sau, cine știe, unui Oprescu, prin Atena, să-i întrebe când poftesc să se întoarcă în țară și să-și ispășească pedepsele.

Poate cerem prea mult de la pensații ăștia cu gleznuțele pe-afară, așa că nu îi mai deranjăm de la programările de la saloanele de înfrumusețare și le dăm pace, rămânând doar la persiflajul standard, cu mențiunea că ne atragem și noi vreo bătaie la ușă din partea purtătorilor de cașchetă, dacă vom mai continua cu nesimțirea și cu impertinența.

hăștaggângavi, hăștaglingăi, hăștagslugi, hăștagsecuritatea, hăștagmiliția

Sursa foto.

Lasă un comentariu