
Dragi preatini onești și civilizați, iată o știre de azi care ne-a captat puțin atenția și ne-a provocat o scârbă mai mare decât de obicei, deși avem în tolbă și niște evenimente interesante care ne-au mai ridicat moralul.
Însă mizeria americană cum că ditamai autoritățili statului trumpist sunt interesate de soarta bandiților prinși Tate, anchetați pentru „trafic de persoane, abuzuri sexuale, spălare de bani și crearea unui grup de infracționalitate organizată” așa cum se prezintă în articolul Gândului.
Așa că aflând acestea, direct ne-a fugit mintea la cazul mortului Theo Peter, care halal dreptate a mai primit, în timp ce criminalul a plecat țanțoș să-și trăiască viața în pace și liniște, că de, are și omul familie și nu se cade să îl deranjăm sau să-i distrugem viața pentru o asemenea bagatelă.
Tot la fel ne așteptăm deja la cotețarii și lingăii de români să procedeze în același mod și în cazul javrelor ăstora și să-i vedem cum liniștiți și fără rușine ne vor scuipa între ochi, încă mai puternic decât o face propriile noastre autorităț, care, după cum zice paiața de Hurezeanu, reșpektă legea!
Daaa, reșpektă de nu mai poate! La fel ca în multe cazuri legate de americani, Theo Peter, Microsoft și altele…
hăștagcorupți, hăștagjavre, hăștaglingăi
Sursa foto.
Lasă un comentariu