Dragi pretini, fără să poftim (pentru că avem deja destule pe cap), ne-am trezit, odată cu discuțiile astea dintre dunele de nisip de Rub al Khali, dintre echipele proștilor americani și criminalilor ruși, că am putea deschide pentru un timp foarte restrâns și paranteza pro-rusă din țara noastră ieuropeană.

Nu foarte mult ca să nu ne umplem mai mult decât prevede bunul-simț de scârbă și dezgust.

Astfel, cu am precizat deja, știm că suntem vai de noi, cu niște clovni de lideri mai proști decât proștii, mai incapabili și mai împiedicați decât ne-am fi gândit vreodată, iar rezultatele se văd.

Unde mai punem și valurile pro-ruse de pe la noi, mai domoale decât la unguri și slovaci, care au la putere lingători de criminali ruși, în timp ce la noi spoiala pro-occidentală încă nu le-a dispărut de pe fața de clovni corupților și gunoaielor aflate la guvernare (pesedei, penelei și toți morții și răniții lor). Pe lângă ăștia, avem, cum zicea necolegul Vali, cohorte și batalioane întregi de soldăței, generali de apă dulce și amirali de uscat oltenesc, care sunt pro-ruși pe față și așteaptă să ne popească pe toți cu prima ocazie (în mintea lor fiind venirea la putere a Călinuțului).

Și nu ne putem abține să nu-i întrebăm pe lingăii ăștia dacă tot erau rușii așa meseriași, buni, dezvoltați și uniunea asta atât de „dracul”, împuțită, jalnică și extrem de rea în comparație cu maica rusia, de ce nu au catadicsit să-și trimită plozii la ruși la studii? De ce nu fac afaceri cu ruble? De ce nu merg în vacanță la Magadan, Saratov sau Soci? De ce nu-și cumpără smartphone-uri și ceasuri inteligente rusești? De ce nu cumpără vinuri rusești?

Și, mai presus de toate, de ce nu a fost Călinuț detașat cu munca la Samara, Moskva sau Piter, în loc de Viena (ce-i drept înțesată și aia dar nu condusă în totalitate de ruși)?

De ce nu dăm drumul la realitatea paralelă tv și la amețita aia cu „marș mă” ca să privim ultimele blockbustere rusești? De ce nu avem la topurile muzicale ultimele hituri ale Polinei Gagarina sau ale lui Filip Kârkorov? De ce atâta Ye, Taylor Swift sau Beyoncé și nu așa de mult Tâmatî, Egor Krid sau Tatiana Kurtukova?

Îi poftim astfel, la final de hârtiuță, pe toți lingătorii, filorușii, pro-rușii și gunoaiele astea să facă o excursie mai lungă, un an sabatic cât două cincinale prin Republica Ciuvașia, oblastul Kostroma sau la dracu’n praznic aci aproape, prin republica Tuva, să experimenteze live și în direct libertățile de exprimare sovietice, să bea din preaplinul nectar al bunăstării ruse și să se desfete cu zborurile cele mai scurte și mai duioase, de la balconul apartamentului de la etajul 15 până jos pe asfalt, în caz că a căscat gura în direcția în care nu trebuie.

Drum bun și cale bătută!

Sursa foto.

Lasă un comentariu