
Dragi pretini toleranți, astăzi revenim cu un premiu dublu să zicem, pentru nu două ci chiar trei personaje intersante ale României de azi, care și-au făcut loc printre rahații politici cu alte subiecte, ceva mai interesante, dar cu final, totuși, dezamăgitor.
În primul rând, scriitorul Cărtărescu Mircea, căruia i-a fost trântită în bot ditamai ușa academiei române, fiind șutat în fese de fosilele dinlăuntru, probabil și scuipat între ochi înainte de a rămâne cu ochii în soare în stradă.
Noi, de la umila noastră măsuță, îi acordăm premiul „Un armean competent” nu doar de consolare, ci pentru că pare unul dintre extrem de puținii români care face performanță la nivel internațional într-un domeniu atât de complicat și de nișă, am putea spune, cum este literatura. Să stea liniștit că noi îl prețuim și îl aplaudăm pentru operele sale, recunoscându-i meritul în mult mai înalt grad decât adunătura de membri ai academiei care bat și cu vorba și cu bota deciziei.
Al doilea premiu al armenilor competenți merge către un client mai vechi de-al nostru, fostul apărător cu carte de muncă al besearicii, Vasile Bănescu, cel care a punctat foarte plastic evenimentele legate de refuzul Cărtărescului în partidul academicienilor români. Omul nostru pune astfel punctul pe i și virgula la ț, caracterizându-i fix cum ne-am fi așteptat pe banda de „proletari” care au reușit performanța să-și atragă o antipatie de nedescris după afașerea Cărtărescu.
În cele din urmă dar nu mai puțin de important, Liiceanu popește și el pe mulți din membrii academiei, care formează o veritabilă „adunătură incertă”, cu enorm de multe bube în cap, enumerate cu tact și în mod relativ plastic de către ditamai filosoful nostru, tot vizibil stupefiat de neîmbarcarea Cărtărescului în bărcuța aducătoare de tot felul de beneficii.
Sincere felicitări pentru capabilul Cărtărescu, integrul Bănescu și tot mai radicalul Liiceanu, îi asigurăm că vom mai urmări și de acum înainte, prezidențial (cum altfel!) situația!
Sursa foto.
Lasă un comentariu