
Iată-ne pretini, cu umbrele deschise după furtuna de scuipați americani în capul europenilor în general și al românilor în special, de data acasta proiectilele venind de la același lacheu numărul unu al păcăliciului de Trump, vice-vance-president.
Și iar a vuit și a mieunat presa românească în toate direcțiile și pe toate frecvențele, mâine-poimâine ne vom trezi și cu pomenile scutului de la Deveselu demontat, ale bazei de la Mihail Kogălniceanu închise și al americanilor cu ranița în spate plecând către zări mai primitoare și nu atât de anti-democratice ca țara noastră și ca europa, în general.
Ce putem să spunem este că ne-am căutat-o, mai ales în contextul în care Câcârâul, anulând în stil african alegerile, așa cum am spus încă de la început, o dă din colț în colț și nu prezintă dovezi concrete și de netăgăduit despre implicarea rusească în alegeri. Nu că nu au fost, nu contestăm, dar, spre o democrație transparentă și solidă, dorim să vedem dovezile, că ultima dată când am verificat, până și justiția dintr-o țară democratică dar cu bube-n cap, ca românia, se baza tot pe dovezi!
Până atunci, nu neapărat noi cât autoritățili să-și asume valurile de atacuri din partea unora ca gamerul mincinos Elon Musk, care își bate joc de ei uitând de coțcăriile proprii!
Întârziind cu acestea, ne expunem tirului de flegme-n cap și-ntre ochi din partea unui păduche umflat de Vance, care habar nu are unde este Germania pe hartă, ce să mai povestim de România! Pe de altă parte, noi ca lingăul cel mai de preț al americanilor încă de atâția ani, ar trebui să fim obișnuiți să ne facă ăștia muci când li se scoală lor, că doar am avut poziția ghiocelului în fața lor mai tot timpul!
Dar lăsând în spate clasa noastră politică de corupți, imbecili și idioți cu căciula-n mâini, ne îndreptăm noi acum dosul de palmă către păduchele ăsta parvenit de JD Vance și-l întrebăm și noi, dacă tot împărțim valori comune, democratice:
băi păduche, despre aceleași valori comune vorbești și când preșădintele pe care îl slujești este condamnat penal și dovedit ca infractor pentru afacerea Stormy Daniels dar nu e pedepsit cu nimic?
Băi păcăliciule, vorbim de aceleași valori comune democratice când la voi în țară vi s-au suit hoardele de pestriți în cap și au devastat Capitoliul, la invitația Trumpului în stil Nea Nelu Cotrocelu, ca mai apoi toți infractorii ăia să fie grațiați de același clovn de Trump?
Și în final, băi gâgă, vorbim de același valori comune pe care le împărțim cu toții când faci presiuni banditești, aproape în stil de rakeți ruși, către Zelenski să-ți semneze cedarea minereurilor ucrainene în schimbul a nimic? Și dacă nu semnează sub presiune, iese tot mai gopnikul rus Trump să îl facă pe Zelenski din victimă în agresor și în vinovat?
Dacă da, atunci ne pare rău, chiar ai dreptate, pentru că într-adevăr, NU împărțim aceleași valori democratice, care, de prin noiembrie 2024 încoace, se diluează pe zi ce trece peste ocean, unde administrația trumpistă dimpreună cu banda de afaceriști și moguli care s-a așezat cuminte la butoane, pare să imite tot mai bine o administrație de tip venezuelean decât democrația pentru care odinioară SUA era remarcată!
La final nu putem să nu observăm, ca și alții, atacurile țintite în mod special către România și Germania, care în mai și la finalul acestei luni, au alegeri electorale, unele mai importante decât altele (clar balanța înclinând către cârnățari în acest caz).
hăștagrâdeciobdeoalăspartă, hăștagpăduchioși, hăștagpropagandă
Sursa foto.
Lasă un comentariu