O analiză scurtă și extrem de pertinentă a jurnalistului Tăpălagă. Foarte la obiect, omul explică fără rușine starea de fapt în care am fost aduși de afaceristul Trump, care poate pune egal între viață și bani/metale rare, sau lege/democrație și bani, profit, leu greu.

Evident, așa cum chiar noi plesnim Europa peste bot cu orice ocazie (chiar zilele trecute fiind ultima ispravă!), încă tragem speranțe că spiritul democratic necondiționat de bani, profituri sau parandărături este mai important decât orice, iar libertatea și democrația chiar sunt valori la care trebuie să ținem ca la ochii din cap, trecând peste mizele mici și profiturile de moment, speculative dacă vreți, în stilul tot mai pregnant al Sultanatului Unit American.

Aplaudăm cuvântarea lui Tăpălagă, care aduce cu picioarele pe pământ (sau ar trebui) din toți aerienii degrabă suflători în fese trumpiste. În timp ce, de peste balta atlantică, tălâmbii de la pupitrul cimitirului politic american, sună a discotecă pe muzică rusească și miroase a râgâit de vodcă ieftină.

Sursa foto.

Lasă un comentariu