
Iustitia din țara noastră dragă taie și spânzură și dă cu brațul cel atrofiat și cu mânuța bionică peste toți corupții și bandiții, așa cum bine știe toată lumea!
Ultima ispravă de cel mai înalt nivel este ancheta din cuibul de viespi din portul Constanța, unde corupția era la un nivel atât de monstruos, că până și harnicile noaștre autorităț, organele cele mai chele și drepte ale ștatului, s-au apucat într-un final de treabă.
Dar deși au fost „săltați”, vorba preferată a proștilor de jurnaliști români, suspecții din jafurile sinistre din port au cam plecat pe rând acasă, pentru că, dacă nu ați aflat, „ie și ei uameni, ce naiba!” Așa că, ba de boală, ba de bătrânețe, ba de copii de țâță avuți în grijă, neghiobii și corupții portului și-au pus cașketele pe cap și s-au întors, ceaușist, la casele lor.
Chiar băi ăștia din instituțiili și organili dreapte ale statului, dacă ești bătrân poate nici nu ar trebui să te vă mai agitați să-i mai anchetați pe ăștia aproape de pensie, că dacă stați bine să vă gândiți, ăștia mai un pic și crapă, nu? Și oricum o să fie jeluire maxima în familie și deja tristețea și necazul pot fi considerate și convertite deja în pedeapsă! Ce folos să mai ardeți vremea de pomană cu asemenea bagatele! Poate la fel și cu proaspătul suspectat gheneral al statului major al Țepeșului și Mielului Sfânt ar trebui să faceți la fel, că și ăla e mai mult mumie decât stafie!
hăștagiustitiaromena, hăștagiustitiastronk, hăștagpalmăpestefață
Sursa foto.
Lasă un comentariu