Dragi pretini, bogați ori săraci, ne-am oprit astăzi asupra unui subiect foarte interesant din peisajul distrăcțiilor muzicale și festivalicești din spațiul carpato-dunăreano-pontic și anume un festival cu plaje sau cățele, nu știm sigur, la nivelul nostru de engleză.

Astfel, la fecioreasca adunare a întreprinzătorului șelly, aflăm cu moderată stupoare că s-au pus în vânzare un număr de bilete care costă 20 j de mii de euro de cap de vită furajată. Interesant preț pentru un festival localizat undeva la mare sau la ceva cățele, din nou, „ămi scuze la domni” pentru ignoranță, mai ales că lista cantautorilor conține nume pentru urechile noastre bătrânești aproape în totalitate irelevante și practic necunoscute. Cităm cuvânt cu cuvânt din presa hotnewsească: „Yeat, Young Thug, Ken Carson, Lil Baby, 6IX9INE, NLE Choppa, dar și artiști români precum Erika Isac, Antonia, Inna sau Cojo.” În mod cert, o ochim pe clienta noastră veche, amețita de Erika și pe păcănista mondială Antonia, deși nu le gustăm stilurile muzicale și recunoaștem că de ceilalți nu am auzit niciodată.

Suntem convinși că toți sunt artiști de renume mondial, dintr-o lume pe care noi cu siguranță nu o mai recunoaștem, dar ne întrebăm despre ce renume mondial putem vorbi și cât de greu atârnă lanțurile de platină, ca să parafrazăm niște paraziți, dacă un bilet incluzând un container 12.03×2.35 cu chelner și cu băuturi cu tot și probabil și un dans la bară poate costa o asemenea sumă?

Asta în retardatul an 2025 în care ai putea să vezi pentru ultima oară în viață toate concertele din turul mondial al unor aproape cadavre muzicale Guns’N’Roses sau AC/DC, în toate locațiile de pe planetă, bilet, hotel și transport inclus, plus bomboana de pe coliva sătănească, un bilet la Wacken sau, de ce nu, la Hellfest.

În mod clar observăm la final că problema nu este de bani și de laudă, ci de faptul că noi observăm că venim din Evul Mediu al muzicii, iar publicul țintit de șelly și trubadurii lui s-a născut probabil în primul mandat al lui Iohannis…

În orice caz, trebuie că festivalul câinesc de la țărmul mării al afaceristului nostru iutubist este „the real shit” și, pentru niște tineri milionari melomani chiar merită efortul bănesc, mai ales când ai ocazia să locuiești în container deasupra păduchioșilor de la nivelul solului, în timp ce-ți sună în urechi o manea hip-hop cântată live de o Erikă Isac, această Maria Lătărețu de Constanța sau de Lil Baby, acest Dani Mocanu de peste mări și țări. Altfel, distracție plăcută!

Sursa foto 1. Foto 2 din arhivele personale nesecuriste.

Lasă un comentariu