

Dragi preatini, nu putem să stăm și noi liniștiți să bem o bere, că ne pufnește din nou spuma în freză când aflăm de noile trăznăi ale gângavului guraliv și atoateștiutor Mike Waltz, THE „fucking idiot” himself!
Astfel, după deja notoriul fiasco al discuțiilor pe signal, cu planuri de război intercalate cu emoji-uri despre „America stronk” ale proștilor îngrămădiți de Waltz, JD Vance, Hegseth și alți tăntălăi cu bale la gură, iată că vine și o cireșică pe acest tort de toată frumusețea, de la aproape aceeași sursă jurnalistică.
Și anume că fucking idiotul, vorba ziarului, a corespondat pe arhicunoscutul și totalmente nesigurul gmail, pe teme la fel de sensibile ce țin de jobul de stat cu alți prostălăi din ceata lui Trump nu demult adusă cu alai la Casa Albă.
Încă și acum râdem cu lacrimi de adunătura asta de gângavi parveniți, aterizați pe poziții de comandă de cel mai înalt grad din cel mai puternic stat militar din lume. Asta pentru că nici măcar unui referent la primăria comunei Bogata (județul Mureș) nu i-ar trăzni prin cap să folosească o adresă personală de gmail/yahoo sau nici chiar protonmail pentru a discuta probleme de serviciu!
Dar la piața de fân în care se transformă administrația preșădințială sultănească americană pare-se că se poate întâmpla orice, așa că nu ne rămâne decât să ne pregătim sufletește și pentru alte comicării de bâlci sătesc cu implicații grave ale nătărăilor administrației americane, niște împiedicați de cel mai înalt grad care încă insistă cum maximă nerușinare să ne bată nouă obrazul pentru verzi și uscate.
hăștaggângavi, hăștagimpbecili, hăștagpalmăpestefață, hăștagmcumitralieră
Lasă un comentariu