Dragi preatini, probabil deja trecuți prin școlile rumânești sau străineze (pentru că observăm multă forfotă provenită dinafara țării), ne aplecăm astăzi asupra unui subiect interesant și veșnic de câți va ani, cum ar fi zis cineva în stil caragialesc, al învățământului românesc, mai exact al deja încetățenitului analfabetism funcțional al școlerilor de generație nouă.

Astfel, citind articolul oamenilor din cetatea Ieșilor, notăm și noi, nu cu atâta stupoare sau mirare, că unul din zece elevi nu au reușit să repereze într-un text relativ simpluț, de numai cinci rânduri, un nume propriu și o lună calendaristică, așa cum se cerea la un exercițiu de la simularea evaluării naționale.

Mai pe scurt, unul din zece elevi este într-atât de gângav încât poate liniștit să se apuce să se facă politician de îndată ce va împlini vârsta necesară, pentru că atât de tăntălău este încât nu doar că-i curg bale din gură, dar ar putea, cu succes admirabil am adăuga noi, să conducă te miri ce partid, agenție de stat sau regie autonomă.

De cealaltă parte, opinia publică, jurnaliștii și chiar și unii dintre profesori fac in corpore un Pikachu face de toată frumusețea la descoperirea unor astfel de fapte, mai ales în contextul în care nu de ieri știam că la vestitele teste care măsoare alfabetismul sau mai degrabă analfabetismul școlarilor, noi suntem ultimii dintre toți participanții europeni!

Că-i tehnologia, tik-tokul, instagramul sau snapchatul de vină, că-s profesorii, că-s părinții, nu ne-am hazarda să acuzăm o singură parte, pentru că vina s-ar putea să fie împărțită de toate cele de mai sus, inclusiv elevul poate liniștit să fie vinovat de prostia și incompetența de care dă dovadă, făcând o paranteză, nu știm de ce elevul însuși este în mare măsură scos din discuția legată de vină, ferit și ocrotit, de parcă el ar fi doar puiul ăla de barză cu gura căscată care așteaptă cunoștințele să-i fie turnate pe cioc gata mestecate, el trebuind doar să le înghită fără nici un efort.

Cert este că situația este fix ca cea din articol, necruțătoare și direct de râsul curcilor sau de plânsul planetei și, la cum se mișcă treburile, nu prevestim vreo îmbunătățire nu doar radicală, dar nici măcar moderată în viitorul apropiat, din cauza incompetenței demonstrate a ministerului, până nu demult condus de aclamata și capabila noastră clientă, duamna Deca, din dezinteresul și ignoranța părinților și elevilor deopotrivă – părți din problema însăși, sau din alte cauze ca tehnologia – acest vinovat de serviciu pentru toate idioțeniile și toți prostălăii planetei.

Sau, de ce nu, poate generația asta este chiar genială și suntem noi proștii ăia mai bătrâni, ieșiți deja din școală, care spunem un fel de „pe vremea noastră se făcea școală”, uitând cât de idioți și tolomaci eram și noi la multe cele, văzând prea-bine rezultatele în toate acțiunile noastre de zi cu zi: de la voturile pe care le facem până la modul în care ne comportăm și îi educăm pe copiii noștri – caracterizate de multe ori de un manelism perpetuu și o prostie cutremurătoare. Caz în care poate ar trebui să mai trecem măcar 1-2 luni pe la un seral, să mai ne aducem aminte că, de fapt, găina nu naște pui vii și, așa cum întotdeauna a fost, apa chiar are 2 atomi de hidrogen și unul de oxigen…

Sursa foto.

Lasă un comentariu