Dragi pretini statornici și integri, nu trece nici o zi de la Dumniezo să nu discutăm despre gângavii noștri preferați din ultima perioadă, cei din administrația preșădințială/sultănească americană, în frunte cu răzgândacul-șef, Donald Trump.

Nu a trecut nici o săptămână de la anunțul cu mare pompă al taxelor care urmau să facă America Great Again (MAGA) – adică măreață din nou, și păcăliciul ăsta de preșădinte a întors-o ca la Ploiești, sau ca la Midland, Texas, apăsând butonul de pauză pentru trei luni la toate taxele către toate țările cu excepția celor împotriva mărfurilor și produselor chinezești.

După ce a văzut cum fasolea s-a umplut peste măsură de muci, Donald Rățoiul și ceilalți ageamii din ceata republicană de la putere s-au trezit să pună mâna pe strecurătoare și să dreagă fasolea, pregătindu-se foarte serios de cină, în loc s-o arunce cu totul la gunoi!

Nu suntem singurii care am pus ștampila de nerozie patentată pe toată mișcarea cu taxele trumpiste și iată că ne intră asul confirmării, bolovanii americani jucând o alba-neagra cu toate bursele și piețele mondiale din care mulți au pierdut deja și alții au câștigat sume deloc mici.

Nu știm încă în ce măsură ne-au afectat sau ne vor afecta concret taxele, dar am menționat deja teoria bine argumentată de intelighenția artificială, pe lângă corul de economiști și afaceriști de rang mondial care au cuvântat extrem de solid pe subiect, pentru că flacăra încă nu a ajuns la noi, dar iată că vâlvătaia iscată de pompierul heirupist în ale economiei a început să pârlească deja pe mulți, din ce deducem majoritatea chiar din tabăra americană MAGAiotă, inclusiv un anume Elon Musk.

Până să simțim pe propria piele efectele imbecilităților sultanului american, ne permitem ca întotdeauna să îl persiflăm și pe el și pe cetele de neghiobi care-i suflă în fese ca să prindă curaj de încă și mai multe decizii de-a dreptul nesăbuite.

Cum ar zice tot americanii, congratulations, you played yourself!

hăștagpalmăpestefață, hăștaggângavi, hăștagmcumitralieră

Sursa foto.

Lasă un comentariu