Dragi preatini, poate vă aduceți aminte despre părerea și modul de lucru al adminstrației sultanului Trump pe subiectul agresiunii ruse din Ucraina.

De la scandalul de la staborul din Casa Albă, ne-am putut lămuri foarte pe larg despre cât de anti-Ucraina, anti-UE și pro-ruși au devenit americanii sub cizma trumpistă, iar palma peste față pe care am primit-o ca europeni ne-a făcut să ne dezmorțim puțin din letargie și dolce far’ niente-le al securității continentale.

Mai departe, lecțiile ținute de gângavul guraliv JD Vance despre democrația europeană și românească, aberațiile groenlandeze, panameze și toate tâmpeniile asociate ne-au lămurit chiar pe deplin despre ce fel de rasă de idioți sunt acești cocoțați la vârful statului american, care au transformat țara într-un sultanat medieval de manual.

Apoi, pe rând, au venit magnificele taxe pentru europeni și toată planeta, bota economică deși a fost aruncată spre capul tuturor, i-a plesnit în cap tot pe americani, care își arată măsura de proști cu diplomă. Ruina micilor întreprinzători pare să fie o chestiune doar de timp, iar cele mai notabile momente pot fi căința votătorilor Orange Manului care îi aduce acum la sapă de lemn.

După toate acestea, întâmplate, atenție, din noiembri până astăzi, vine prostul ăla de Marco Rubio, ca o garofiță, și cere Uniunii Europene să susține oarece sancțiuni împotriva Iranului pregătitor de bombe atomice.

Ăăăă, pardon? Adică sancțiuni pentru criminalii de ruși niet (sau no), ajutor pentru Ucraina niet, băgat bețe în roate da, amenințat Europa și Danemarca da, condamnat maica rusia pentru agresiune niet, dezicere de noi ca europeni, parteneri în toate cele da, și acum prostălăii ăștia se așteaptă ca după toată lista de măgării de tip dictatorial ăștia vor să-i susținem în a sancționa Iranul?

Gee, ce să zicem? Dacă am fi în locul comenduirii europene nu doar că am refuza în cel mai nesimțit mod acest îndemn ci am face-o în cel mai jegos mod posibil, copiind la literă stilul superior și mitocănesc al nesimțiților americani în adresarea față de noi de la preluarea mandatului prostului de Trump.

Mojicia păduchilor ăstora parveniți trebuie nu doar răsplătită ci chiar dublată, iar ruptura pe care tocmai ei au inițiat-o să fie atât de clară și serioasă până când gângavii ăștia vor ridica spășiți stegulețul alb al recunoașterii vinovăției în tot fiasco-ul trumpesc de până acum.

Ne și mirăm cu ce fel de nerușinare mai au avut curajul alde țărănetele de Rubio și plăpândul ăla de JD Vance să ne roage pe noi, ca europeni, să-i ajutăm cu ceva, după toate câte le-au făcut, ei fiind cei care s-au pus de-a curmezișul fiecărei opțiuni care ar fi fost oneste, drepte și normale nu doar în cazul agresiunii din Ucraina ci și pe alte subiecte deja amintite.

Și să nu mai povestim de servilismul și aproape lauda adusă invadatorilor ruși, care pare să fie una dintre cele mai mari trădări ale spiritului democratic pe care până acum America l-a păstrat viu dar care, de câteva luni încoace pare mort, putred și urât mirositor.

Sursa foto.

Lasă un comentariu