irod.ro

Dragi preatini pravoslavnici sau nu, revenim cu o oarecare întârziere, scuzabilă am puncta noi, să discutăm scurt despre un non-subiect transformat în subiect, lovind încă o dată peste bot „jurnalismul” practicat în mod special pe meleagurile carpato-danubiano-pontice.

Exemplul pe marginea căruia pornim discuția este o presupusă interacțiune între un fotbaleator al echipei ciobanului și arbitrul Istvan Kovacs. Jurnaliștii de doi lei de la iamsport, gigisport, prostsport și toată turma de obosiți, acești mici necunoscuți nou-intrați în tagma vânătorilor de click-uri pe bază sportivă, consideră un mic schimb de replici între fotbaleatorul Crețu al ciobanului, un nimeni de nicăieri, care la scara fotbalului (chiar și românesc) este un zero barat, ar fi avut un dialog „uluitor” cu ditamai Kovacs-ul: Valentin Crețu: Arbitre, noi aveam aut! / Istvan Kovacs: Pentru tine e ”domnul arbitru”! / Valentin Crețu: E aut pentru noi! / Istvan Kovacs: Taci odată!

Și ne întrebăm în ce fel discuția de mai sus este uluitoare pentru jurnaliștii gângavi din zi de azi? Termenul ”Arbitre” folosit de păduchele de fotbalist? Reproșul sau atenționarea acestuia? Faptul că ditamai Istvan îi atrage atenția într-un mod prompt și tăios să fie mai respectuos în adresare? Faptul că, mai departe, același arbitru îl îndeamnă să tacă și să-și vadă de joc?

Nu înțelegem în ce fel un joc care se presupunea a fi bărbătesc, sănătos, puternic, este transformat de vânătorii de click-uri pentru că jurnaliști nu se pot numi, în ceva uluitor. Cum a ajuns un sport în care clinciurile, alunecările, intervențiile ”bărbătești”, vorba transmisiunilor radio de la matineu, să devină un balet continuu în care balerinele de fotbaleatori să trebuiască să fie purtați pe brațe, neatinși nici măcar de o floare și, de ce nu, să li se sufle în fese unor nimeni, majoritatea vânturilor venind chiar din partea adunăturii de lingăi pompos numiți jurnaliști sportivi?

Nici măcar un bandit precum Pepsi sau Cocalardo (acești idoli moderni ai presei și habarniștilor amatori deopotrivă) n-ar merita un tratament special nici din partea scriitorilor de presă sportivă sau a arbitrilor, cu atât mai puțin un necunoscut dintr-un fotbal la fel de necunoscut. Cu atât mai puțin din partea unui arbitru de rangul Kovacs-ului!

Deși nu aveam pretenții de la ceata click-bait-uitorilor români, măcar ne permitem ca de fiecare dată să readucem pe tapet ștacheta la care ar trebui să se ridice niște unii care ar pofti să-i numim jurnaliști în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu scuzăm și nu iertăm, în primul rând din punctul de vedere al cititorului și abia mai apoi al privitorului de fotbal și sport în general.

Urechem astfel falșii profesioniști și le dăm două peste ceafă, trimițându-i mai degrabă la spălat vasele prin te miri ce bodegă împuțită din Birmingham, pentru că fix modul acesta de a face presă, doar pentru click-uri și scandaluri inventate, le-a pus ștampila de amatori și habarniști pe frunte, trăsături definitorii pentru marea majoritatea a cetelor de „jurnaliști” care populează astăzi țara și planeta!

hăștaggângavi, hăștaghabarniști

Sursa foto.