Dragi pretini, pentru că știrile din țară nu produc decât o dezamăgire continuă și o scârbă, mai ales că se tratează subiecte precum alegerile preșădintelui, ceea ce pentru noi indică deja un grad extraordinar de lehamite, preferăm să facem o scurtă călătorie pe tărâmurile vest-africane, la pretinii noștri burkinabezi, unde lumea nu știe cine-i somnorosul de Căcărău, banditul de Mickey Mouse Ponta sau prostălăul de Simeonovici și, după cum bine anticipați, nici nu va fi interesată de coțcarii ăștia nici de acum încolo!

Astfel, la Ouagadougou, ministrul Apărării, Mahamadou Sana, subordonat al gradatului nostru preferat, Ibrahim Traoré, a anunțat cu o pompă de proporții ceaușiste dejucarea unui complot de răsturnare a conducerii statului oamenilor integri și incoruptibili.

Ba mai mult, deja oamenii noștri au mirosit și au arătat deja cu degetul spre vecina de la sud-vest, Côte d’Ivoire, care se pare că ar încuraja fel de fel de încercări de acest tip asupra conducerii militare burkinabeze.

Evident, acesta este un episod clasic și de rutină din viața unor oameni nu atât de îndepărtați de noi cum ar crede lumea, nici ca distanță pe teren și, am îndrăzni să spunem, nici ca mentalitate politică, banditismul și corupția fiind și la noi de proporții vest-africane, în multe dintre județele țării.

Noi ne întrebăm mai mult retoric cam cât va mai dura epoca de înalte realizări politice și sociale din zona atât de interesantă a Africii de Vest, pentru că de atâta bine și preaplin de bunăstare, lumea chiuie de bucurie pe tot cuprinsul țărilor din zonă, și asta nu de ieri, de azi, ci de o vreme bună încoace!

În a doua parte a relatării, notăm cu tristețe un atentat clasic african, cu 56 de morți, în imbatabila Nigerie, survenit pe fondul unor dispute pentru terenuri arabile, dar cu un gaz și o benzină aruncate deja în vâlvătaie, reprezentate de extremiștii creștini și islamiști deopotrivă, cum notează bine articolul,

Nu era de-ajuns tensiunea deja prezentă în zonă, dar religioșii de serviciu din ambele tabere religioase din Nigeria s-au apucat să întrețină și mai mult conflictul, care numai iubitor de aproape nu este, ambele confesiuni urmărind să se popească una pe alta prin pionii de la sol, radicalizați și înarmați probabil până-n dinți. Ce poți să-ți dorești mai mult decât pacea, înțelegerea și cooperarea între oameni de diferite religii la modul la care este ea înțeleasă și aplicată în centrul Nigeriei! Cam cum se întâmplă și pe meleagurile vest-europene, doar că la un nivel mai scăzut de victime, dar aproximativ la fel de radicalism și ură interconfesională.

Sursa foto.

Lasă un comentariu